Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Peste 5 milioane de lei, ridicate în urma perchezițiilor la Direcția locativ-comunală Chișinău

Peste cinci milioane de lei au fost confiscate în urma descinderilor efectuate joi, 4 decembrie, de CNA și procurorii municipiului Bălți, într-un dosar de corupție privind achizițiile publice ale Direcției Locativ-Comunale Chișinău, transmite Centrul Național Anticorupție, într-un comunicat de presă.

Potrivit CNA, banii au fost depistați la domiciliile și birourile de serviciu ale unor agenți economici, precum și ale unor funcționari ai Direcției  Locativ-Comunale Chișinău, iar proveniența mijloacelor financiare urmează a fi stabilită în cadrul urmăririi penale.

Procurorii Procuraturii Bălți urmează să înainteze învinuirile în privința persoanelor reținute și, după caz, să prezinte instanței demersurile de arestare preventivă.

Amintim că patru funcționari publici cu statut de conducători  printre care și șeful Direcției locativ-comunale a Primăriei municipiului Chișinău, precum și trei agenți economici au fost reținuți de Centrul Național Anticorupție pentru fapte de corupție.

Potrivit probelor administrate, persoanele publice vizate în dosar sunt bănuite că, începând cu anul 2024 și până în prezent, ar fi pus în aplicare o schemă infracțională de pretindere, acceptare și primire ilegală, sistemică, de comisioane din valoarea licitațiilor adjudecate.

În schimbul acestor remunerații ilicite, funcționarii ar fi favorizat anumiți operatori economici în procesul de atribuire a contractelor publice.

 

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button