Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

Ciprian Ciucu este noul primar al Bucureștiului. El a înregistrat o victorie categorică în cinci sectoare ale capitalei

Ciprian Ciucu este noul primar general de București, după ce a câştigat alegerile locale parțiale cu 36,16% din voturi, potrivit datelor oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă. Mandatul său va fi unul redus, de aproximativ doi ani şi jumătate, până la următoarele alegeri locale.

Noul primar ales al Bucureștiului a obținut peste 210 mii de voturi din 589 de mii de voturi înregistrate până la ora 21:00.

Ciprian Ciucu are 47 de ani, conduce de două mandate Primăria Sectorului 6 și, din vara acestui an, este prim-vicepreşedinte al PNL.

„Cred că e mai bine că am început ca primar de sector, mă simt mult mai bine pregătit decât acum 5 ani. (…) Vreau să arăt și celor care nu m-au votat că merit să fiu primarul Bucureștiului. Vreau să fac din București proiectul vieții mele”, a transmis Ciucu după anunțarea rezultatelor exit-poll.

Ciprian Ciucu este primarul sectorului 6 din București și a candidat la Primăria Generală București din partea PNL. Are 47 de ani și s-a născut în Pitești. Ciucu se află la al doilea mandat în fruntea sectorului 6, după ce a câștigat alegerile din 2024 cu 72,89% din voturi, ceea ce înseamnă că a obținut cel mai bun rezultat din București. Ciucu este și prim-vicepreședinte al liberalilor, scrie euronews.ro. 2019-2020 a fost președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Ciprian Ciucu a luat contact cu politica în anul 2000, când a lucrat la departamentul de Relații Publice al Președinției, până în 2001, însă înainte de a lua contact cu politica, el a lucrat la un ONG, iar apoi în comunicare și marketing.

Pe locul doi, în baza numărului de voturi obținute, se află Anca-Nicoleta Alexandrescu – Alianţa electorală „Dreptate pentru Bucureşti”, sprijinită de AUR.

Rezultatul exit-poll-ului CURS Avangarde de la ora 21:00, valabil pentru ora 19:00, arăta pe primele două locuri pe Ciprian Ciucu (PNL) – 32,7% și Daniel Băluță (PSD) – 26,3%, iar pe locul trei – Anca Alexandrescu cu 20%.

La ora 21:00, prezența finală la urne a fost de 32,71%. Duminică, 7 decembrie, 589 918 persoane au votat pentru primarul capitalei României.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button