Putin a semnat un decret privind chemarea rezerviștilor ruși la instruiri militare în 2026

Cetățenii aflați în rezervă vor fi convocați la instruiri în cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse, Gărzii Naționale (Rosgvardia), formațiunilor de intervenție ale Ministerului Situațiilor de Urgență, precum și în structurile de protecție de stat și FSB, potrivit decretului semnat de Vladimir Putin, scrie dw.com.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret privind convocarea cetățenilor aflați în rezervă la instruiri militare în anul 2026. Documentul a fost publicat luni, 8 decembrie, pe portalul actelor juridice.
Din conținut reiese că rezerviștii vor fi convocați la instruiri în Forțele Armate ale Federației Ruse, Rosgvardia, formațiunile militare de salvare ale Ministerului Situațiilor de Urgență, precum și în structurile de protecție de stat și Serviciul Federal de Securitate (FSB). Două dintre cele patru puncte ale decretului sunt marcate „pentru uz intern”.
Conform legii „Cu privire la obligația militară și serviciul militar”, în rezervă se află persoanele înscrise în evidențele militare, dar care nu prestează serviciu militar în timp de pace, respectiv: bărbați care au efectuat serviciul militar obligatoriu sau pe contract; bărbați care nu au servit (au avut amânare sau scutire, au atins vârsta de 30 de ani etc.); absolvenți ai instituțiilor sau centrelor de învățământ militar (fostele catedre militare); femei cu specializări militare, de exemplu în comunicații sau medicină.
Utilizarea rezerviștilor pentru protejarea infrastructurii critice
Anterior, pe 4 noiembrie, Putin a semnat un decret care permite folosirea rezerviștilor pentru protejarea obiectivelor critice.
Pe 10 noiembrie, publicația „Kommersant” a scris că, în contextul invaziei Federației Ruse în Ucraina, cel puțin 19 regiuni ruse au început campanii de recrutare a rezerviștilor în unități ce urmează să fie implicate în protejarea obiectivelor strategice de pe teritoriul țării.
În articol se preciza că rezerviștii, „folosiți în primul rând pentru combaterea dronelor inamice”, vor primi statut de militar pe perioada participării lor. Aceștia ar putea fi mobilizați la protejarea obiectivelor în cadrul unor instruiri speciale, „a căror procedură va fi stabilită de guvern”.
Adjunctul șefului Direcției principale de organizare și mobilizare a Statului Major al Forțelor Armate, viceamiralul Vladimir Țimleanski, a subliniat că rezerviștii nu vor fi trimiși să participe la războiul din Ucraina sau la misiuni în afara Federației Ruse. Totuși, decretul semnat de Putin nu conține astfel de restricții.
Legea privind recrutarea militară pe tot parcursul anului
Tot pe 4 noiembrie, Vladimir Putin a semnat o lege care permite convocarea cetățenilor pentru serviciul militar pe tot parcursul anului — din 1 ianuarie până în 31 decembrie.
Începând cu 1 ianuarie 2026, comisariatele militare vor putea emite zilnic citații, organiza examinări medicale și desfășura ședințe ale comisiei de recrutare.
În plus, termenul de prezentare la comisariat nu poate depăși 30 de zile de la publicarea citației electronice în registrul de stat. În prezent, termenul de valabilitate al citațiilor electronice nu este limitat. Trimiterea recruților către unitățile militare va continua, ca și până acum, în două perioade: 1 aprilie-15 iulie și 1 octombrie-31 decembrie.