PublicațiiRomânia

Ambasadorul României în SUA, critici dure la adresa lui Simion după ce a mulțumit administrației Trump pentru excluderea României din Visa Waiver: „Își disprețuiește propria națiune”

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a reacționat dur la declaraţiile lui George Simion, care a mulţumit Statelor Unite pentru neincluderea României în Visa Waiver, afirmând că gestul candidatului AUR la alegerile prezidențiale „indică dispreţul nedisimulat faţă de interesul naţional”. Prejudiciul acestei decizii „aplaudate” de Simion se răsfrânge în mod direct asupra statului român şi asupra fiecăruia dintre cetăţenii români, a mai transmis luni Muraru, informează digi24ro.

De asemenea, Muraru califică drept iresponsabilă, scandaloasă şi mincinoasă declaraţia lui Simion privind aşa-zisa manipulare a ratei de refuz – condiţie obligatorie pentru intrarea în programul american de scutire de vize – de către autorităţile române.

„Gestul domnului Simion de a îşi dispreţui propria naţiune va rămâne inclusiv în ochii partenerilor americani ca o dovadă de servilism, slăbiciune şi inabilitate de a juca cartea demnităţii propriului popor”, subliniază Muraru.

„Am luat notă, cu stupefacţie şi profund regret, de declaraţiile domnului George Simion faţă de decizia Administraţiei Trump de a anula intrarea României în programul Visa Waiver. Satisfacţia domnului Simion faţă de această decizie indică dispreţul nedisimulat faţă de interesul naţional al României şi drepturile cetăţenilor români, precum şi un amestec de necunoaştere a practicii de guvernare şi a relaţiilor între state”, afirmă ambasadorul Muraru.

El avertizează că prejudiciul acestei decizii „aplaudate” de George Simion se răsfrânge în mod direct asupra statului român, prin resursele angajate, mecanismele în care s-a investit pentru asigurarea acestui succes, prestigiul naţional în Europa şi spaţiul transatlantic, şi asupra fiecăruia dintre cetăţenii români – din România sau din diaspora – al căror acces în Statele Unite ar fi devenit, din luna martie a acestui an, „mai uşor, mai puţin costisitor, mai demn de condiţia de cetăţean european”.

„Declaraţia domnului Simion privind aşa-zisa manipulare a ratei de refuz (condiţie obligatorie pentru intrarea în programul american de scutire de vize) de către autorităţile române este iresponsabilă, scandaloasă şi mincinoasă”, mai afirmă Muraru.

Ambasadorul României în SUA precizează că desemnarea României pentru programul Visa Waiver s-a făcut în cele mai stricte şi riguroase condiţii, pe care Romania le-a îndeplinit cu succes.

„Au fost multe criterii tehnice, proceduri şi mecanisme realizate în comun de instituţiile din Romania şi partenerii lor americani. Foarte mulţi oficiali, experţi şi profesionişti din ambele ţări au lucrat ani de zile pentru a asigura această aliniere de standarde şi a califica România în program. Aceştia sunt cei care au certificat îndeplinirea condiţiilor de acces şi au recomandat şi decis desemnarea României. Nu preşedintele Biden sau cercurile politice democrate. Ci profesioniştii din agenţiile americane, pentru care interesul american de securitate este primordial, indiferent de culoarea politică a administraţiei”, explică el.

Conform lui Muraru, admiterea României în programul Visa Waiver este rezultatul unor demersuri şi performanţe concrete ale României în materia securităţii frontierelor şi cooperării cu Statele Unite în combaterea terorismului şi criminalităţii organizate. Statele Unite pun mare preţ pe contribuţia României în aceste domenii.

„Toate demersurile au fost monitorizate strict şi evaluate în permanenţă la nivelul Administraţiei şi Congresului american. Este lipsit de orice temei de a pune în discuţie parcursul şi performanţa României, desfăşurate în deplină conformitate cu prevederile legii americane şi aplicate în mod similar altor ţări calificate în program în ultimii patru ani. România a fost admisă în Visa Waiver pe merit şi cu fruntea sus”, notează Muraru.

El dă asigurări că România va intra în programul Visa Waiver. „Ambasada României în Statele Unite şi instituţiile româneşti lucrează intens în această perioadă pentru a convinge Administraţia Trump de necesitatea reconsiderării acestei decizii şi reluarea implementării accesului României în programul american de scutire de vize.

România apreciază în mod profund parteneriatul strategic cu Statele Unite, construit pe valori comune şi pe încrederea neclintită a românilor în prietenia şi corectitudinea partenerilor americani”, subliniază ambasadorul României în SUA.

„Gestul domnului Simion de a îşi dispreţui propria naţiune va rămâne inclusiv în ochii partenerilor americani ca o dovadă de servilism, slăbiciune şi inabilitate de a juca cartea demnităţii propriului popor”, consideră Andrei Muraru, argumentând că America preţuieşte patriotismul şi îi apreciază pe cei care îşi reprezintă cu demnitate ţara, iar patrioţii sunt cei care au muncit ani de zile pentru ca România să ajungă în Visa Waiver. Nu cei care aplaudă când românii sunt dispreţuiţi.

„O persoană care aplaudă îngrădirea drepturilor românilor este incompatibilă cu înaltele exigenţe ale funcţiei de preşedinte al României”, conchide el.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button