InternePublicații

Noi etape de colaborare cu Bruxelles-ul, discutate la reuniunea președinților parlamentelor statelor UE de la Budapesta

Politici din sectorulafacerilor europene și din domeniul protejării identității culturale sunt discutate, în aceste zile, la Budapesta, în cadrul reuniunii președinților parlamentelor statelor UE și din țările candidate la aderare. Republica Moldova este reprezentată de șeful lefislativului, Igor Grosu, care deja a avut o scurtă discuție cu președintele Parlamentului UE, Roberta Metsola.

„La Budapesta a început conferința președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, unde, alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și de omologii mei din peste 40 de țări europene, vom discuta despre viitorul Europei”, a scris Igor Grosu pe pagina lui de Facebook.

În cadrul primei sesiuni de discuții va avea loc un schimb de opinii despre aspecte referitoare la viitorul Uniunii Europene. Cea de-a doua sesiune se va referi la regionalismul în Europa și protejarea identității culturale europene. La finalul celor două sesiuni va fi adoptată declarația finală a conferinței.

La Budapesta, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, are planificate întrevederi cu omologii săi din mai multe țări UE, precum și cu cetățenii moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Ungaria.

Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană constituie un forum de discuții, schimb de opinii, informații și experiență privind rolul și responsabilitățile parlamentelor naționale în structura europeană, precum și instrumentele de cooperare interparlamentară în domeniul afacerilor europene. La reuniune participă președinții parlamentelor statelor membre ale UE, președintele Parlamentului European și președinții parlamentelor țărilor candidate.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button