Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Costiuc, indignat de numirea emisarilor speciali: Ei duc povața de la doamna profesoară

După socialistul Igor Dodon, și Vasile Costiuc și-a exprimat indignarea cu privire la numirea, de către șefa statului, a emisarilor speciali, mai ales a fostului premier Dorin Recean.

„Ne bucurăm că avem emisari, voluntari. gratuiți. S-ar putea ca domnul Recean să se regăsească și el prin centrul ăsta de management al crizelor, cu un salariu foarte bun pentru că oamenii sunt obișnuiți să trăiască pe picior larg. El n-a făcut în viața lui niciodată voluntariat”, a declarat Costiuc.

O spune exact omul care, timp de mai mulți ani, a avut venituri neoficiale, nedeclarate la FISC, provenite, potrivit lui, din mai multe activități, dar și achiziții care pun la îndoială legalitatea și proveniența veniturilor sale.

Costiuc nu a ezitat să repete narativele sale de protocol, precum că președinta Maia Sandu ar deține influența absolută, iar cei care o înconjoară sunt doar simpli executori.

„Credeți că va avea o influență asupra instituțiilor de forță? Ei tot timpul au avut influență. Dar influența cea mai mare o are, de fapt, președinta Republicii Moldova. Ea decide. Restul sunt emisari, restul duc povața de la doamna profesoară la cei care trebuie să îndeplinească”, a adăugat Costiuc.

Totodată, Președinția subliniază că în spațiul public este important ca declarațiile politice să fie făcute cu responsabilitate.

Amintim că, la 10 decembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind numirea ex-premierului Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență. De asemenea, la 31 octombrie, fostul vicepremier Nicu Popescu a fost numit de șefa statului în calitate de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button