Când discursul european reciclează teze sovietice

La Forumul Național al Minorităților Etnice, Igor Grosu a declarat că „Moldova e bogată prin oamenii ei – moldoveni, români, găgăuzi, ruși…”. Dincolo de ambalajul european și mesajul aparent pacifist, această formulare reia una din cele mai nocive falsificări ale istoriei moderne: separarea artificială a moldovenilor de români ca etnii distincte.
Nu este vorba despre o scăpare izolată sau o neatenție de limbaj. Este vorba despre o practică recurentă în discursul public oficial, care continuă să valideze moldovenismul etnic, o construcție ideologică inventată de regimul sovietic pentru a justifica ruperea Basarabiei de România și pentru a crea o identitate separată, convenabilă politic.
Când un politician oarecare folosește această formulă, putem invoca ignoranța. Când o face Igor Grosu, istoric de profesie, nu mai putem pretinde că este vorba despre necunoaștere. Este o alegere conștientă de discurs, iar responsabilitatea este pe măsură!
Mai grav este faptul că acest tip de mesaj nu este singular. La moartea lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței românești din Transnistria și victimă a regimului separatist susținut de Rusia, președinta Maia Sandu a făcut, la rândul ei, referiri la „moldoveni”. Chiar și în momente cu o încărcătură istorică și morală profundă, discursul oficial alege ambiguitatea.
Aceeași ambiguitate a fost instituționalizată la recensământul din 2024, unde statul a oferit opțiuni separate pentru „moldoveni” și „români”, respectiv pentru „limba moldovenească” distinctă de „limba română”. Nu vorbim aici despre libertatea de autoidentificare a cetățenilor, ci despre faptul că statul însuși legitimează o distincție fără bază științifică, perpetuând o teză respinsă de istorie, lingvistică și de propria Curte Constituțională.
Republica Moldova nu poate pretinde credibil că își rupe definitiv legăturile cu trecutul sovietic, atât timp cât păstrează în discursul oficial exact instrumentele identitare create de acel trecut. Uniunea Europeană respectă diversitatea, dar nu se construiește pe fals istoric și pe confuzie identitară programatică.
A spune adevărul nu înseamnă a nega existența minorităților etnice din Republica Moldova. Dimpotrivă! Înseamnă a construi un stat în care fiecare comunitate este respectată, fără ca majoritatea să fie împinsă să accepte o identitate artificială. „Moldovean” este o identitate regională, dar nu o etnie diferită de cea românească.
Discursurile despre unitate devin lipsite de conținut atunci când sunt clădite pe concepte menite istoric să dezbine. Iar când această practică este constantă, repetată și asumată de vârful puterii, problema nu mai este de formulare, ci de direcție.
Dacă vrem cu adevărat să fim parte a Europei, trebuie să renunțăm nu doar la influența geopolitică a trecutului sovietic, ci și la moștenirea lui ideologică și identitară.