Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

VIDEO | Captură de proporții la Chișinău: 10 kg de droguri sintetice, în valoare de peste 7 milioane de lei, scoase din circuit

Polițiștii din Chișinău au scos din circuit aproximativ 10 kilograme de droguri sintetice, în valoare de peste 7 milioane de lei, în urma reținerii în flagrant a unui bărbat de 45 de ani, bănuit de trafic ilicit de droguri în proporții deosebit de mari, notează poliția Republicii Moldova.

Potrivit informațiilor oferite de oamenii legii, reținerea a avut loc în sectorul Ciocana, în urma unei informații operative. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Ciocana, în comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii Procuraturii Chișinău, sediul Ciocana, au intervenit prompt și l-au reținut pe suspect în flagrant.

În momentul reținerii, asupra bărbatului au fost depistate două pachete de dimensiuni mari care conțineau PVP, un drog sintetic cunoscut sub denumirea de „sare”. Ulterior, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, oamenii legii au mai ridicat alte trei pachete cu conținut similar.

Cantitatea totală de substanțe narcotice ridicate este estimată la aproximativ 10 kilograme, valoarea acestora pe piața neagră depășind suma de 7 milioane de lei.

Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă vinovăția sa va fi demonstrată, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani, conform legislației în vigoare.

PVP „sarea” este un drog sintetic din categoria stimulentelor puternice, creat în laborator și considerat unul dintre cele mai periculoase droguri apărute în ultimii ani. Substanța acționează direct asupra sistemului nervos central, forțând creierul să elibereze cantități mari de dopamină și adrenalină, ceea ce duce la suprastimulare severă.

Specialiștii avertizează că PVP afectează rapid funcțiile creierului, provocând tulburări grave de comportament, degradare mintală accelerată, pierderea controlului emoțional, anxietate extremă, halucinații și episoade psihotice. În cazul tinerilor, ale căror creiere sunt încă în dezvoltare, efectele sunt mult mai devastatoare și pot deveni ireversibile.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button