VIDEO | Ion Ceban l-ar fi acționat în judecată pe consilierul PAS, Ion Melnic, după dezvăluiri incomode: „Nu-i place că îi deconspir hoția”
Consilierul municipal PAS Ion Melnic susține că Ivan Ceban l-a acționat în judecată în două dosare, pe care le califică drept o tentativă de intimidare politică, după ce a făcut publice presupuse încălcări legate de utilizarea banilor publici și de promovarea politică a primarului. Prima ședință de judecată într-unul dintre dosare este programată pentru 11 februarie, la Judecătoria Chișinău.
Potrivit consilierului PAS, primarul l-ar fi acționat în judecată după ce acesta l-a acuzat că a tipărit ziarul municipal „Chișinău” în culorile blocului „Alternativa” și că ar fi folosit bani publici pentru o campanie politică camuflată în favoarea partidului său, Mișcarea Alternativa Națională, și a blocului „Alternativa”.
„Acest ziar a fost tipărit din banii chișinăuienilor, fonduri prevăzute pentru combaterea corupției. Din 15 milioane de lei alocați, Ceban a luat 5 milioane și a făcut campanie politică pentru blocul Alternativa. Cu acești bani, Ceban le-a făcut campanie lui Tcaciuk, Stoianoglo și Chicu la Drochia și Dondușeni, și nu investește în oraș”, a acuzat Melnic.
În al doilea caz, consilierul PAS afirmă că, după o publicație a primarului despre pretinse realizări pe bulevardul Mircea cel Bătrân, strada Mesager și strada Industrială, ar fi verificat situația la fața locului și ar fi constatat că lucrările invocate nu se desfășoară.
„Lui Ceban nu-i place că îi deconspir hoția. Vorbesc despre dezmățul pe care îl face în Primăria municipiului Chișinău și despre minciunile prezentate de el personal drept mari realizări”, a declarat Ion Melnic.
Melnic l-a acuzat pe primar de „tentativă de a reduce consilierii PAS la tăcere” și a spus că aceste procese nu sunt întâmplătoare, ci ar face parte „dintr-un șir de acțiuni de presiune și represalii politice menite să ne închidă gura”.
„Nu mă opresc din a spune adevărul, pentru că în spatele meu stau adevărul și cetățenii acestui oraș, care au nevoie de un primar onest”, a mai spus consilierul PAS.
În cadrul conferinței, Ion Melnic a prezentat și un nou ziar, publicat recent în contextul campaniei primarului de promovare a proiectelor investiționale în suburbii. Potrivit lui, în publicație nu este indicată sursa de finanțare, iar tirajul nu este specificat.
Totodată, Melnic a îndemnat și alți chișinăuieni care se simt mințiți sau intimidați să facă front comun în jurul fracțiunii PAS din Consiliul Municipal Chișinău.
Primarul Ion Ceban nu a comentat, deocamdată, declarațiile consilierului PAS.