Uzina Metalurgică din stânga Nistrului intră în regim de șomaj tehnic: angajații vor primi două treimi din salariu

Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ) din stângă Nistrului intră de marți în regim de șomaj tehnic, cu achitarea a două treimi din salariu. Măsura va fi aplicată până la 31 decembrie inclusiv. Informația a fost comunicată de surse ale agenției IPN sub condiția anonimatului.
Aplicarea măsurii vine ca urmare a instituirii stării de urgență în economie pentru 30 de zile în regiunea transnistreană, pe fondul unor noi dificultăți în aprovizionarea regiunii cu gaze naturale.
Potrivit informațiilor obținute de la sursele IPN din regiune, angajații Uzinei de Ciment din Râbnița și ai combinatului textil „Tirotex” îi așteaptă aceeași soartă.
Starea de urgență în economie a fost instituită săptămâna trecută, printr-un așa-zis decret semnat de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Documentul a fost aprobat unanim de așa-numitul Soviet Suprem, în cadrul unei ședințe extraordinare.
Contactat, Vadim Ceban, directorul interimar al Moldovagaz – compania care asigură tranzitarea gazelor de la frontieră către regiunea transnistreană – a refuzat să ofere detalii privind situația din stânga Nistrului. Potrivit acestuia, „în prezent, livrările au loc în baza solicitărilor zilnice”. „Altceva nu pot să vă spun”, a declarat Vadim Ceban pentru NewsMaker.
Reamintim, Tiraspolul se află, din 18 decembrie, în stare de urgență economică. Măsura a fost reintrodusă în plină iarnă, pentru o perioadă de 30 de zile, din cauza reducerii livrărilor de gaze naturale către regiune.