Comparativ cu submarinele nucleare masive ale Rusiei, submarinul suedez A26, cu o lungime de doar 66 de metri, este un model compact. Însă ceea ce îi lipsește ca dimensiune este compensat prin capacitățile sale de camuflaj și supraveghere. O deschidere integrată în prova îi permite să lanseze drone subacvatice, senzori sau scafandri pe fundul mării. Pentru apele tulburi ale Mării Baltice și pentru „războiul rece” care se desfășoară sub ele, A26 oferă un raport cost-eficiență foarte ridicat. Cel puțin aceasta a fost concluzia la care a ajuns guvernul Poloniei pe 26 noiembrie, când a decis să achiziționeze trei astfel de submarine, pentru o sumă estimată la 2,8 miliarde de dolari, scrie publicația economist.com.
Pentru țări precum Polonia, supravegherea Mării Baltice, la suprafață și sub apă, este o chestiune urgentă de securitate națională. Marea este traversată de o rețea densă de infrastructură de telecomunicații și energie. Conducta de gaze naturale Balticconnector leagă Finlanda de Estonia. O altă conductă, Baltic Pipe, transportă gaze din Norvegia spre Polonia. Cabluri de comunicații și de electricitate se întind pe fundul mării. La începutul acestui an, Estonia, Letonia și Lituania și-au deconectat sistemele electrice de la rețeaua Rusiei; din cele patru conexiuni care le leagă de rețeaua europeană, trei sunt subacvatice. La suprafață, sute de turbine eoliene se află în largul coastelor Danemarcei și Germaniei, iar altele noi sunt construite în largul Poloniei. De-a lungul coastelor Mării Baltice se află zece terminale de gaze naturale lichefiate (LNG), alte două fiind în construcție.
Pe hârtie, prezența NATO în Marea Baltică nu a fost niciodată mai puternică. Dintre cele nouă state riverane mării, toate, cu excepția Rusiei, sunt membre ale alianței. Însă, deși NATO are un avantaj clar în ceea ce privește puterea navală convențională, Rusia dispune de mijloacele necesare pentru a provoca daune serioase. Din 2023 au existat cel puțin 11 acte suspecte de sabotaj asupra infrastructurii din Marea Baltică, multe dintre ele fiind asociate cu „flota din umbră” a Rusiei — rețeaua de petroliere folosită pentru a ocoli sancțiunile occidentale. Cele mai grave au fost avariile conductei Balticconnector și ale unui cablu electric care leagă Finlanda de Estonia, probabil cauzate de nave care și-au târât ancorele pe fundul mării. Ambele au necesitat luni de zile pentru a fi reparate.
Multe dintre aceste proiecte au fost concepute într-o perioadă în care amenințarea Rusiei părea abstractă. Acum, guvernele se grăbesc să le protejeze — o misiune dificilă. Radarele și sateliții pot monitoriza cerul și pot urmări navele, chiar și atunci când acestea își opresc transponderele. Însă urmărirea activităților de sub suprafață este mult mai complicată, ceea ce face ca fundul mării să fie un teren ideal pentru atacuri hibride.
O mare parte din tehnologia actuală de supraveghere, bazată pe sonar, este slab adaptată condițiilor din Marea Baltică. Adâncimea mică și fundul mării aglomerat generează zgomot acustic, traficul maritim maschează activitatea subacvatică, iar variațiile bruște de salinitate distorsionează undele sonore. Soluții noi vor acoperi o parte din aceste lacune, inclusiv senzori hidroacustici, submarine precum A26 și vehicule subacvatice fără pilot (UUV). Însă dezvoltarea unui sistem integrat de supraveghere — un obiectiv-cheie al NATO pentru Marea Baltică — va dura ani.
Proiecte precum A26 se confruntă cu întârzieri semnificative. Marina suedeză plănuia să primească primul dintre cele două submarine comandate de la Saab în 2022, însă livrarea a fost amânată până în 2031. (Necesitatea modernizării șantierului naval unde sunt construite submarinele este invocată drept unul dintre motivele întârzierii.) Polonia, a cărei marină dispune de un singur submarin vechi, din epoca sovietică, va trebui să aștepte până în anii 2030 pentru cele trei A26 comandate. Între timp, principala agenție britanică de informații militare a concluzionat recent că Rusia își modernizează flota pentru a viza cabluri și conducte subacvatice.
Astfel, chiar și cu tehnologii noi pentru monitorizare, detectare și reparații, NATO trebuie să facă mai mult pentru a demonstra Rusiei că atacurile sale hibride nu vor rămâne nepedepsite. Răspunsul de până acum a fost în mare parte reactiv. În cadrul operațiunii Baltic Sentry a NATO, lansată la începutul lui 2025, alianța a intensificat patrulele în Marea Baltică. Totuși, deși navele NATO pot soma vase comerciale pentru a verifica dacă au înregistrări valide, dreptul internațional nu le permite echipajelor să le abordeze sau să le inspecteze.
Unele state au avansat măsuri mai drastice. După incursiunile dronelor deasupra Danemarcei, președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a sugerat închiderea Mării Baltice pentru petrolierele flotei din umbră. Ministrul estonian al Apărării, Hanno Pevkur, propusese o astfel de măsură cu câteva luni mai devreme.
O asemenea blocadă ar încălca însă aproape sigur dreptul internațional. Convenția ONU privind Dreptul Mării garantează navelor, inclusiv celor sancționate, dreptul de a tranzita strâmtorile internaționale, atâta timp cât nu amenință cu folosirea forței și nu încalcă regulile de siguranță. Rusia, care utilizează Marea Baltică pentru aproximativ 60% din exporturile sale maritime de țiței, ar considera probabil închiderea strâmtorilor daneze pentru petrolierele flotei din umbră drept un act de război. O abordare mai prudentă ar fi refuzarea accesului navelor care nu îndeplinesc standardele tehnice, afirmă Jacek Siewiera, fost șef al Consiliului Național de Securitate al Poloniei.
Această abordare câștigă teren. În octombrie, Danemarca a intensificat controalele asupra petrolierelor în rada Skagen, care leagă Marea Nordului de Marea Baltică. Polonia, la rândul său, își consolidează capacitatea de descurajare navală. O lege adoptată de parlamentul polonez în noiembrie permite marinei să folosească forța pentru a proteja infrastructura critică, chiar și în afara apelor teritoriale ale țării.
Protecția este costisitoare, dar nu la fel de scumpă ca gestionarea consecințelor atacurilor. Un studiu recent realizat de RAND, un think-tank, estimează costul zilnic al reparării unui cablu subacvatic de telecomunicații la 24 de milioane de euro, al unei conducte petroliere la 36 de milioane de euro și al unei conducte de gaze la 75 de milioane de euro. Astfel de reparații durează, de regulă, luni întregi. Pierderile de energie și de conectivitate amplifică daunele. Un număr suficient de astfel de provocări, iar achiziționarea unuia sau a două submarine începe să pară o investiție avantajoasă.
Există indicii că serviciile secrete ruse ar putea folosi unele nave și pentru operațiuni deasupra nivelului mării. În septembrie, drone care par să fi fost lansate de pe nave asociate Rusiei au fost observate deasupra unor aeroporturi daneze. Incidente similare au avut loc ulterior în Franța și Germania.
Atacurile hibride permit Rusiei să nege implicarea, să testeze clauza de apărare colectivă a NATO și să evalueze disponibilitatea fiecărui stat membru pentru confruntare. Însă regimul lui Vladimir Putin începe să acționeze și în mod deschis. La începutul lunii octombrie, serviciul de informații militare al Danemarcei a dezvăluit că nave de război rusești și-au îndreptat armele spre nave și elicoptere ale marinei daneze și au navigat în direcția acestora, simulând o coliziune.
În curând, Rusia va avea și mai multe ținte potențiale. Germania, Danemarca, Suedia și Finlanda construiesc noi parcuri eoliene în Marea Baltică. Polonia este și mai expusă: se bazează pe conductele și porturile din Baltică pentru aproape jumătate din importurile sale de energie, iar această dependență este în creștere. Până în 2040, țara ar putea investi peste 100 de miliarde de dolari în parcuri eoliene offshore și noi terminale LNG. Prima centrală nucleară a Poloniei, care ar urma să fie inaugurată până în 2036, va fi amplasată la mai puțin de doi kilometri de țărm.
