Renato Usatîi cere examinarea bugetului de stat în prim-plan la ședința Parlamentului

Președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a anunțat, înaintea ultimei ședințe din acest an a Parlamentului, că va propune ca proiectul Legii Bugetului de stat să fie primul subiect inclus pe ordinea de zi, pentru a evita situația din prima lectură, când documentul a fost dezbătut și votat târziu în noapte.
„Mi-e foarte interesant cum va proceda majoritatea. Dacă țineți minte, bugetul, în primă lectură, a fost votat tot în prima parte a zilei. Bugetul s-a pus în discuție spre seară, era noapte deja afară și ați văzut la ce oră s-a finalizat”, a declarat Usatîi.
Acesta afirmă că va insista ca „cea mai importantă lege a anului” să fie discutată de dimineață, într-un cadru transparent, astfel încât cetățenii să poată urmări procesul legislativ:
„Voi propune să începem cu cea mai importantă lege a anului, de dimineață. Altfel, o vor lăsa iar spre seară, ca să o urmărească mai puțini oameni. Țara deja se pregătește de sărbători”, a spus liderul Partidului Nostru.
Usatîi a remarcat și faptul că în multe state europene, dar și în Federația Rusă, ultimele sesiuni parlamentare au avut loc în jurul datelor de 21–23 decembrie, sugerând că legislativul de la Chișinău ar trebui să urmeze practici similare privind organizarea și disciplina parlamentară.