Buget social record pentru 2026: pensii mai mari, sprijin extins pentru copii și familii

Statul își întărește angajamentele sociale pentru anul viitor. Bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026 a fost votat în lectura a doua, iar documentul prevede un pachet solid de măsuri destinate pensionarilor, familiilor cu copii și persoanelor vulnerabile.
Potrivit deputatului PAS, Radu Marian, una dintre cele mai importante noutăți vizează sprijinul acordat familiilor tinere. Alocația unică la naștere va crește până la 21.886 de lei, de acest ajutor urmând să beneficieze anual circa 36.000 de copii.
Totodată, peste 78.000 de copii cu vârsta de până la doi ani vor primi o indemnizație lunară de 1000 de lei, măsură menită să susțină părinții în primii ani de viață ai copilului.
Bugetul prevede și majorarea veniturilor pentru pensionari și beneficiarii de prestații sociale. Pensiile și ajutoarele sociale vor fi indexate cu 6,8% începând cu 1 aprilie 2026.
Pentru a sprijini familiile tinere și revenirea părinților pe piața muncii, autoritățile planifică crearea a 2000 de noi locuri în creșe la nivel național.
Protecția persoanelor în etate rămâne o prioritate majoră în bugetul social. Pentru acest segment sunt alocate 34,18 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 66,5% din totalul bugetului asigurărilor sociale și o creștere de 11,2% față de anul 2025.
Totodată, autoritățile mențin accentul pe combaterea violenței în familie. În 2026 urmează să fie deschise noi centre de adăpost pentru femei și fete în raioanele Telenești, Ștefan Vodă și Cahul.