Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

Ramzan Kadîrov, internat de urgență la Moscova. Surse: „Abia a fost resuscitat”

Șeful Republicii Cecenia, Ramzan Kadîrov, a fost internat de urgență la Moscova în noaptea de 24 spre 25 decembrie, după ce starea sa de sănătate s-a agravat brusc, scrie Digi24.

Potrivit unei surse din anturajul lui Kadîrov, acesta a ajuns la Moscova pentru a participa la ședința Consiliului de Stat, prezidată de Vladimir Putin. Cu toate acestea, înainte de eveniment, starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, iar liderul cecen a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Clinic Central al Administrației Președintelui Federației Ruse.

În lipsa unui plan de rezervă pentru un astfel de scenariu, ședința Consiliului de Stat s-a desfășurat fără participarea reprezentantului Republicii Cecene.

„La Moscova abia l-au resuscitat, după care s-a întors acasă și de atunci nu a mai apărut în public”, a declarat sursa citată de publicație.

Potrivit „Novaia Gazeta, Europa”, la începutul acestui an Kadîrov a fost internat și într-o clinică privată din Groznîi, iar starea sa de sănătate ar fi continuat să se înrăutățească.

Liderul cecen a recunoscut indirect problemele medicale în cadrul unei recente „linii directe”, menționând că, pe parcursul anului, a fost nevoit să intre de patru ori în concediu oficial. Tot atunci, el a vorbit despre simptomele pe care le resimte.

„Am tulburări nervoase. O senzație constantă de tensiune, ca și cum ai sta pe curent electric”, a declarat Kadîrov.

De-a lungul anului, Ramzan Kadîrov a respins în repetate rânduri zvonurile privind o boală gravă. În luna august, el a afirmat că este „sănătos” și că nu este necesar să țină ședințe zilnic, susținând că activitatea administrației este bine organizată. În septembrie, liderul cecen ironiza speculațiile, afirmând că face 50 de flotări de fiecare dată când i se spune că ar avea probleme de sănătate.

Anterior, surse ale „Novaia Gazeta. Europa” au indicat posibile afecțiuni renale, existând și ipoteza unei necroze pancreatice. Cu toate acestea, diagnosticul exact rămâne necunoscut.

„Informațiile despre starea sa de sănătate sunt ascunse cu mare grijă”, a declarat Ibrahim Yangulbaev, liderul mișcării de opoziție cecene „Adat”.

Nu este pentru prima dată când apar informații privind problemele medicale ale lui Kadîrov. În luna iulie, publicația turcă Milliyet a relatat că liderul cecen a fost la un pas de a se îneca în timpul unei vacanțe în sud-vestul Turciei și a fost ulterior spitalizat.

De asemenea, în decembrie, surse ale publicației „Verstka” au afirmat că Kadîrov nu ar fi fost în stare să organizeze tradiționala „linie directă” anuală cu cetățenii republicii. Evenimentul a avut totuși loc, însă a fost cel mai scurt din 2019 încoace, durând doar două ore.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button