Vacanța de iarnă, prelungită în sute de școli din cauza vremii: peste 600 de instituții au reluat lecțiile din 12 ianuarie

Ministerul Educației și Cercetării anunță că, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile, încă 271 de instituții de învățământ general au decis să prelungească vacanța de iarnă până luni, 12 ianuarie 2026.
Potrivit MEC, dintre cele 834 de școli care au raportat situația privind reluarea activității, 563 de instituții au început cursurile vineri, 9 ianuarie 2026. În același timp, elevii din 604 instituții de învățământ general urmează să revină la ore începând cu 12 ianuarie 2026.
Ministerul reamintește că a oferit autonomie direcțiilor de învățământ pentru a decide prelungirea vacanței de iarnă, în funcție de situația din teritoriu, și a solicitat aplicarea unor măsuri preventive menite să asigure protecția și siguranța elevilor, cadrelor didactice și a personalului auxiliar.
Totodată, instituțiile de învățământ au dreptul să decidă recuperarea orelor pierdute până la data de 25 mai 2026, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Autoritățile îndeamnă părinții și elevii să urmărească anunțurile oficiale ale școlilor și ale direcțiilor de învățământ locale privind reluarea cursurilor.