VIDEO | Lilian Carp: „Aș vota pentru unire și aș face o campanie activă pentru reîntregirea țării”
Deputatul PAS, Lilian Carp, declară deschis că susține Unirea Republicii Moldova cu România, afirmând că este „un unionist convins”. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova, în contextul reacțiilor publice stârnite de poziția exprimată recent de președinta Maia Sandu privind reunificarea țării.
Carp a subliniat că poziția sa este una asumată și constantă, menționând că nu consideră necesar să își justifice convingerile în fața celor care nu împărtășesc această opțiune.
„Eu aș vota pentru unire. Toată lumea cunoaște că sunt un unionist convins. Eu nu trebuie să pot convingi pe alții care sunt lucrurile pozitive, dacă Republica Moldova ar merge la reîntregirea țării”, a declarat deputatul PAS.
Referindu-se la declarațiile recente ale președintei Maia Sandu despre Unirea cu România, Lilian Carp a precizat că acestea nu ar trebui să surprindă opinia publică, întrucât poziția șefei statului este una cunoscută de mai mulți ani.
„Nu trebuie să ne uimească declarațiile doamnei Sandu, pentru că această declarație a făcut-o pentru prima dată în 2018, deci nu este ceva nou și nu se schimbă viziunile pe care le are”, a precizat Carp.
În același context, deputatul PAS a reiterat că sprijinul său pentru Unire nu s-ar limita la un vot exprimat la referendum, ci ar implica și o implicare activă în promovarea acestui obiectiv.
„Cu siguranță, eu sunt un unionist convins și nu doar că aș vota, dar aș face și eu o campanie activă în timpul unui referendum ca să aibă loc reîntregirea țării”, a conchis Lilian Carp.