InternePublicații
Maia Sandu va susține o conferință de presă la început de an, în care va prezenta prioritățile Președinției

Președinta Republicii Moldova va susține joi, 22 ianuarie, o conferință de presă la început de an, în cadrul căreia va prezenta principalele priorități ale instituției prezidențiale pentru perioada următoare și va răspunde la întrebările jurnaliștilor.
Potrivit unui anunț al Președinției, evenimentul se va desfășura în intervalul orar 11:00–13:00, la sediul instituției de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 154, cu acces din strada Maria Cebotari.
Reprezentanții mass-media sunt invitați să sosească începând cu ora 10:30, iar accesul în sală va fi permis în baza acreditărilor.