Maia Sandu a anunțat cele cinci priorități ale Președinției pentru 2026: accent pe sănătatea tinerilor, integrarea europeană și securitate

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezentat joi, 22 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, cele cinci priorități ale Președinției pentru anul 2026, punând pentru prima dată un accent sporit pe sănătatea copiilor și a tinerilor. Șefa statului a precizat că autoritățile vor interveni în special pe trei direcții: sănătatea mintală în era digitală, prevenirea consumului de droguri și promovarea sănătății fizice.
Maia Sandu a atras atenția asupra impactului negativ al utilizării excesive a rețelelor sociale asupra adolescenților.
„Adolescenții care stau peste trei ore pe zi pe platforme de comunicare au risc dublu de simptome de depresie și anxietate. Viața reală, socială, cu prieteni și familie, este treptat înlocuită de o viață în rețea, neautentică, fără relații autentice”, a declarat președinta.
În acest context, în 2026 va fi lansat un Program național de bunăstare mintală în era digitală, sub egida Președinției. Programul va fi realizat în cooperare cu Guvernul, autoritățile locale, școlile, specialiștii și societatea civilă, având drept scop reducerea dependenței de mediul online și consolidarea siguranței copiilor pe platformele digitale.
„Avem nevoie de un program național de bunăstare mentală și siguranță online. Familia poate avea cea mai mare contribuție la reducerea acestor fenomene. Trebuie să găsim împreună soluții pentru a pregăti copiii pentru viața reală și pentru viitor”, a subliniat Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a menționat că, deocamdată, autoritățile nu pregătesc restricții de vârstă pentru accesul minorilor la rețelele sociale, așa cum au introdus alte state, însă subiectul rămâne în discuție.
Integrarea europeană și politica externă, în topul agendei
Un alt domeniu prioritar este politica externă, cu accent pe integrarea europeană și consolidarea parteneriatelor strategice.
„Când dreptul internațional nu te mai apără suficient, trebuie să ai prieteni buni și să faci parte din alianțe”, a afirmat președinta.
Maia Sandu a reiterat obiectivul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană cu drepturi depline și consolidarea relațiilor cu România și NATO. Deși procesul politic este temporar afectat de blocajele generate de poziția Ungariei față de Ucraina, șefa statului a declarat că negocierile tehnice continuă fără obstacole, iar Bruxelles-ul a oferit asigurări privind identificarea unei soluții politice.
Totodată, președinta a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, menționând că „îi datorăm Ucrainei pacea noastră”.
Securitate și reziliență: buget mai mare pentru apărare
Al treilea pilon strategic vizează securitatea națională și reziliența instituțională. Maia Sandu a anunțat că, în urma unui audit al vulnerabilităților, Consiliul Suprem de Securitate a aprobat un plan de măsuri care vizează domeniul informațional, cibernetic, combaterea finanțării ilicite și asigurarea ordinii publice.
Pentru anul 2026, autoritățile își propun majorarea cheltuielilor pentru apărare până la 1% din PIB, precum și achiziționarea unui nou radar militar.
Corupția, justiția și diaspora – pe agenda Președinției
Lupta împotriva corupției și reforma justiției rămân priorități-cheie, în contextul parcursului european al Republicii Moldova. Președinta a recunoscut că unele reforme au avansat mai lent și că este nevoie de rezultate concrete.
De asemenea, un obiectiv important îl constituie susținerea diasporei și reducerea exodului populației. Maia Sandu a anunțat că a avut deja discuții cu Guvernul pentru elaborarea unui plan de acțiuni care să încurajeze revenirea moldovenilor acasă.
„Trebuie să ne facem munca, să plătim taxele, să economisim energie, să evităm risipa și să avem grijă de sănătate, ape și păduri”, a concluzionat șefa statului.