Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Marian Lupu și Emma Tăbîrță vor fi aduși silit ca martori în dosarul Plahotniuc

Instanța a dispus aducerea silită a doi martori din partea apărării în dosarul „Frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. Este vorba despre fostul președinte al Parlamentului, Marian Lupu, și despre fosta viceguvernatoare a BNM, Emma Tăbîrță, transmite IPN.

Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au dispus aducerea silită a celor doi martori după ce aceștia nu s-au prezentat la ședință pentru a depune mărturie. Astfel, numărul total al martorilor pentru care a fost luată măsura aducerii silite ajunge la cinci.

Apărarea lui Vlad Plahotniuc intenționează să ceară instanței înlocuirea martorilor care refuză să se prezinte la audieri, a declarat avocatul Lucian Rogac după ședința de judecată de astăzi.

Avocatul a menționat însă că este dificil de estimat dacă până la următoarea ședință, programată pentru 28 ianuarie, vor putea fi identificați și asigurați alți martori care să îi înlocuiască pe cei absenți.

Potrivit procurorilor, procesul se află spre finalul etapei de cercetare judecătorească. În ceea ce privește martorii acuzării, mai sunt patru persoane aflate în străinătate, dintre care doar unul s-a întors în țară și urmează să fie audiat la următoarele ședințe, însă data exactă a audierii nu a fost stabilită.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button