Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Alexandru Munteanu: „Instituțiile statului sunt mobilizate în toată țara pentru a proteja siguranța oamenilor”

Instituțiile statului sunt mobilizate la nivel național și acționează coordonat pentru a curăța drumurile, a menține funcționarea serviciilor esențiale și a proteja siguranța populației. Anunțul a fost făcut de premierul Alexandru Munteanu, în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile.

Prim-ministrul a precizat că autoritățile au adoptat mai multe măsuri pentru reducerea riscurilor și facilitarea activității zilnice. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, programul de muncă și orele de studii vor începe de la ora 09:00, iar conducătorii instituțiilor vor decide, în funcție de specificul activității, posibilitatea desfășurării muncii online.

Totodată, agenții economici sunt obligați să înlăture gheața de pe teritoriile adiacente sediilor pe care le gestionează.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Armata Națională vor acorda, la solicitare, sprijin autorităților publice locale pe cele mai afectate sau periculoase segmente, inclusiv pentru asigurarea accesului către obiectivele critice și protecția populației.

Potrivit premierului, 91 de autospeciale și 319 angajați ai IGSU au intervenit pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale.

La nivel național, Administrația Națională a Drumurilor a mobilizat 115 unități de tehnică, care au împrăștiat peste 1.075 de tone de sare tehnică și aproximativ 295 de tone de material antiderapant.

De asemenea, operatorii de distribuție a energiei electrice lucrează în continuare la remedierea avariilor produse în rețea.

Serviciul de asistență medicală urgentă prespitalicească a recepționat 2.716 solicitări, iar 1.248 de pacienți, dintre care 985 adulți și 263 copii, au fost transportați la spitale. Echipele AMU au intervenit la 11 accidente rutiere, iar 15 pacienți adulți au fost internați pentru tratament specializat.

În domeniul educației, 265 de instituții activează în regim online, 54 în format mixt, 202 vor recupera orele ulterior, iar 614 își desfășoară activitatea cu prezență fizică.

Premierul Alexandru Munteanu a mulțumit echipelor din teren — salvatori, drumari, energeticieni, polițiști și personal medical — pentru efortul depus în condiții dificile.

„Vă îndemn să dați dovadă de responsabilitate și solidaritate. Aveți grijă de cei din jur, în special de persoanele vulnerabile, respectați recomandările autorităților și evitați riscurile inutile”, a declarat oficialul.

Șeful Guvernului a dat asigurări că situația este monitorizată constant și că vor fi luate măsurile necesare pentru menținerea siguranței publice.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button