Bucureștiul va avea „Piața Ilie Ilașcu”, în memoria eroului basarabean

Un spațiu public din Capitala României va purta numele lui Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol și simbol al luptei pentru identitate și limbă română în Republica Moldova. Decizia a fost aprobată în unanimitate de Consiliul General al Municipiului București, ca gest de recunoaștere a sacrificiului și curajului său.
„Capitala României are, de astăzi, un spațiu public care poartă numele eroului Ilie Ilașcu. Decizia de atribuire a denumirii “Piața Ilie Ilașcu” a fost votată cu unanimitate de voturi în Consiliul General al Municipiului București, în memoria unui român care a luptat neîncetat pentru apărarea limbii române și a valorilor naționale în Republica Moldova”, a transmis într-o postare pe Facebook europarlamentarul Eugen Tomac.
„Îi felicit pe colegii mei pentru această inițiativă! Îi mulțumesc, de asemenea, Primarului General, domnului Ciprian Ciucu, și domnului Prefect, Andrei Nistor, pentru deschiderea de a sprijini acest demers cu o semnificație deosebită pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului! Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte de către un tribunal separatist transnistrean, la ordinul Kremlinului, pentru că a apărat integritatea și demnitatea Republicii Moldova. Piața Ilie Ilașcu va fi amenajată la intersecția străzii Ion Coravu cu aleea Pan Halippa și cu strada Tony Bulandra din Sectorul 2 al Municipiului București”, a transmis Eugen Tomac.
Amintim că Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului separatist de la Tiraspol și erou al luptei de eliberare națională a românilor basarabeni, s-a stins din viață pe 17 noiembrie 2025, la vârsta de 73 de ani.