Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

După penele de curent, energia este restabilită progresiv în Republica Moldova, anunță ministerul Energiei

Procesul de reconectare a consumatorilor la energia electrică avansează rapid în mai multe regiuni ale Republicii Moldova, după perturbările majore din sistemul energetic. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, într-o postare pe Facebook.

Potrivit oficialului, în sudul țării toate liniile electrice de 110 kV au fost deja reconectate, iar stațiile electrice și fiderele de 10 kV sunt complet realimentate. În municipiul Chișinău, alimentarea a fost reluată parțial, în timp ce în nordul și nord-vestul țării liniile de 110 kV sunt din nou funcționale, iar infrastructurile critice sunt deja sub tensiune. Reconectarea consumatorilor finali se face progresiv.

Junghietu a precizat că toate echipele de dispecerat ale Î.S. „Moldelectrica”, inclusiv Dispeceratul Național, lucrează în regim continuu și mențin legătura cu operatorii de transport din regiune și cu distribuitorii pentru a finaliza realimentarea completă.

Autoritățile subliniază că reconectarea este realizată treptat și controlat, cu respectarea parametrilor tehnici ai sistemului, pentru a evita noi dezechilibre și pentru a menține stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național.

În acest context, ministrul face apel la populație să utilizeze responsabil energia electrică și să evite consumul excesiv în perioada imediat următoare, astfel încât procesul de realimentare să poată fi încheiat în condiții de siguranță.

Amintim că Moldova primește energie electrică din România. Potrivit datelor reflectate în graficele operatorului de transport Transelectrica, electricitatea este exportată către rețeaua moldovenească, inclusiv, prin cele trei linii de medie tensiune care traversează Prutul.

Fluxul de energie livrat din România către Republica Moldova este de aproximativ 185 MW, măsură menită să stabilizeze sistemul și să contribuie la restabilirea alimentării pentru consumatori.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Eugeniu Durbala

Eugeniu Durbala este redactorul-șef al portalului de știri Cotidianul.md. Are o experiență de peste 10 ani în presă și producție video. De-a lungul carierei, a activat ca director de televiziune și producător video, fiind implicat în coordonarea conținutului multimedia.
Back to top button