Falsificarea istoriei ca instrument politic: cazul „Zilei statalității moldovenești”

În contextul reaprinderii dezbaterilor despre identitate și viitorul Republicii Moldova, politicienii pro-ruși de la Chișinău recurg tot mai frecvent la reinterpretări selective ale istoriei pentru a combate discuțiile despre Unire și apropierea de România. Un exemplu elocvent este campania anunțată recent de Igor Dodon – „Republica Moldova – Patria noastră” – lansată cu prilejul așa-numitei „Zile a statalității moldovenești”, marcată la 2 februarie.

Mesajul central al acestei campanii se sprijină pe o serie de afirmații problematice din punct de vedere istoric, care nu reflectă consensul comunității academice și care riscă să inducă în eroare opinia publică.

1.​ „Ziua statalității moldovenești” – o construcție politică, nu un fapt istoric

Data de 2 februarie este invocată de Igor Dodon drept moment al „primei recunoașteri documentare a statalității Moldovei”. În realitate, această zi a fost instituită prin decret prezidențial în anul 2017, fără a fi rezultatul unui consens academic sau al unei decizii bazate pe cercetări istorice unanim acceptate.

Istoricii subliniază că formarea statului medieval Moldova a fost un proces complex, desfășurat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, fără o „zi exactă” a independenței și fără un act de recunoaștere formală comparabil cu cele din epoca modernă. Atribuirea datei de 2 februarie 1365 ca moment fondator reprezintă o interpretare politică forțată, nu un fapt istoric demonstrat.

2.​ Confuzia deliberată dintre Moldova medievală și Republica Moldova

Un alt element central al discursului promovat de Dodon este amestecarea intenționată a două realități istorice distincte:

• ​ Principatul Moldovei (stat medieval),
• ​ Republica Moldova (stat modern, apărut în 1991).

Republica Moldova nu este continuarea juridică directă a Moldovei medievale, iar teritoriul său a trecut, de-a lungul timpului, prin multiple structuri statale: Imperiul Rus, România, URSS. A sugera o „statalitate moldovenească neîntreruptă de peste 500 de ani” este o simplificare ideologică, nu o concluzie istorică riguroasă.

3.​ Adevărul istoric ignorat: statalitatea Moldovei a ales Unirea

Paradoxal, discursul „statalist” al lui Dodon ignoră un fapt esențial:​ statalitatea moldovenească însăși a ales Unirea cu Țara Românească în 1859, contribuind decisiv la formarea României moderne.

Acest proces nu a fost o „lichidare a statului”, ci o evoluție firească, comparabilă cu: unificarea statelor italiene în Italia și unificarea statelor germane în Germania. Așadar, Unirea nu contrazice statalitatea, ci poate reprezenta o formă superioară de organizare politică, conform contextului istoric.

4.​ „Moldoveni” versus „români” – o separare artificială

Din punct de vedere: lingvistic, cultural, etnografic, populația Moldovei istorice, inclusiv cea de pe teritoriul actual al Republicii Moldova – a fost și este românească. „Moldovean” este o identitate regională, similară cu: ardelean, oltean, maramureșean. Nu reprezintă o identitate etnică distinctă de „român”. Această separare artificială a fost creată și impusă în perioada sovietică, ca instrument de control politic și de distanțare față de România.

5.​ „Vom deveni o provincie ignorată” – o afirmație falsă și manipulatoare

Afirmația potrivit căreia o eventuală apropiere sau Unire cu România ar transforma Republica Moldova într-o „provincie de la periferie” este contrazisă de realitatea ultimelor decenii. România a sprijinit constant Republica Moldova chiar în condițiile în care aceasta este stat independent, prin: granturi și sprijin financiar, proiecte de infrastructură, linii electrice de înaltă tensiune, gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău, echipamente medicale, burse pentru elevi și studenți.

Sprijinul a fost vizibil inclusiv la nivel local: chiar în satul de baștină al lui Igor Dodon a fost reparată o grădiniță cu sprijin românesc. Aceste fapte infirmă categoric ideea de „indiferență”.

6.​ Istoria ca armă politică

Discursul promovat de Igor Dodon și de alți politicieni pro-ruși folosește istoria pentru: a crea o opoziție artificială Moldova vs. România; a sugera că orice discuție despre identitatea românească ar echivala cu „lichidarea statului” și a legitima un narativ de tipul „noi apărăm statalitatea, ceilalți sunt trădători”.

Aceasta nu este o dezbatere onestă despre istorie, ci o instrumentalizare politică a trecutului.