Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Dosarul „Kuliok”: Vladimir Cebotari, audiat ca martor, susține că în sacoșa neagră erau sute de mii de dolari sau euro

Sute de mii de dolari sau euro ar fi fost în faimoasa sacoșă neagră din dosarul „Kuliok”. Cel puțin asta a declarat în instanță fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari, audiat ca martor al acuzării. Ex-vicepreședintele PDM susține că Vladimir Plahotniuc i-a spus câți bani erau în pungă, scrie TV8.

Potrivit lui Cebotari, în kuliok erau 750 sau 500 de mii de dolari sau euro. Fostul membru PDM a evitat însă să spună același lucru și în fața presei, subliniind că judecătorii trebuie să evalueze toate declarațiile și probele.

În fața magistraților, martorul a mai menționat că a participat la mai multe întâlniri între democrați și socialiști, majoritatea desfășurate la sediul PDM, dar și la una organizată într-un restaurant. La discuții ar fi fost prezenți membrii ambelor formațiuni.

Totodată, Cebotari a declarat că Plahotniuc și Iaralov îi informau despre cum decurgeau negocierile și că uneori nu era clar dacă discuțiile aveau loc cu socialiștii sau cu reprezentanți ai Rusiei.

De asemenea, martorul a afirmat că a primit două stickuri cu înregistrări, pe care trebuia să le transmită unor reprezentanți ai misiunilor diplomatice. Spune că nu a verificat conținutul acestora, dar le-ar fi primit direct de la Plahotniuc.

Menționăm că pe 11 februarie, Vladimir Plahotniuc este așteptat în fața judecătorilor pentru a face mărturii în dosarul lui Igor Dodon.

Amintim că la sfârșitul lunii noiembrie 2025, dosarul numit generic „Kuliok” a fost reluat de la zero, după ce unul dintre cei trei judecători din complet a fost înlocuit. Igor Dodon este judecat pentru că ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc între 600 de mii și un milion de dolari pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova.

Potrivit procurorilor, suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale PSRM, inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților partidului, dar și pentru interese personale. Dodon, care pledează nevinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button