InternePublicații

În următorii patru ani, universitățile vor primi 38 de milioane de euro pentru modernizări. Vor fi reabilitate capital și șapte cămine

Universitățile din R. Moldova vor primi, în următorii patru ani, aproximativ 38 de milioane de euro pentru proiecte de modernizare, 40 la sută din sumă urmând să fie alocată pentru reabilitarea a șapte cămine studențești.

Banii vor fi oferiți în cadrul unui Acord de împrumut pentru finanțarea suplimentară a Proiectului Învățământului Superior, încheiat între Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, aprobat de executiv.

„În ultimii 4 ani am reușit să investim peste 400 de milioane de lei pentru modernizarea universităților, iar prin decizia de astăzi vom continua această dinamică, care ne-a permis anul trecut să avem și cea mai bună admitere în universitățile din Moldova în ultimii 8 ani. Decizia ține de extinderea proiectului actual implementat împreuna cu Banca Mondială și mobilizarea a încă 38 de milioane de euro pentru modernizarea instituțiilor. 15 milioane din aceste resurse vor merge spre 7 cămine universitare, creăm condiții bune de trai atât pentru studenții din Moldova, cât și pentru atragerea studenților internaționali. În premieră vom avea resurse orientate spre dotarea instituțiilor de cercetare”, a declarat ministrul Educației, Dan Perciun.

Acordul prevede un împrumut în valoare de 30 de milioane de euro și un grant de 7,8 milioane de euro. În baza proiectului vor fi făcute investiții în infrastructura universitară. Totodată, va fi modernizată infrastructura de cercetare și vor fi dotate 10 organizații din domeniile cercetării și inovării din cadrul universităților. Tinerilor cercetători le vor fi oferite granturi pentru diseminarea rezultatelor cercetărilor, iar în cadrul UTM urmează a fi creat Centrul Inovațional în Agricultură.

În ultimii cinci ani, în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, cu o valoare totală de peste 35 de milioane de euro, au beneficiat de investiții în infrastructură 7 universități și 6 colegii pedagogice.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.

Redacția Cotidianul

Cotidianul.md este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, devoalarea propagandei rusești și dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice.
Back to top button