Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicațiiRomânia

Victor Chirilă: Relația Chișinău-București este un parteneriat strategic unic, iar ideea Unirii rămâne una legitimă

Relația dintre Republica Moldova și România reprezintă un parteneriat strategic profund, construit pe identitate comună și interdependență reală. Declarația a fost făcută de fostul ambasador al Republicii Moldova la București și actualul ambasador la Kiev, Victor Chirilă, în cadrul emisiunii „Dialog European” de la Radio Chișinău.

Victor Chirilă, fost ambasador la București, descrie relația cu România drept un parteneriat strategic unic, bazat pe identitate comună, limbă, cultură și aspirații de viitor. Integrarea dintre cele două state este deja avansată, energetic, economic și instituțional, iar România este deja un garant al securității energetice și economice a Republicii Moldova.

Referitor la Unirea cu România, Victor Chirilă afirmă că aceasta este atât o temă identitară, cât și una de securitate. Deși nu există încă o majoritate clară în societate, sprijinul pentru Unire a crescut semnificativ. El consideră ideea firească și legitimă într-o societate democratică, mai ales în contextul amenințărilor de securitate din regiune. România are, în această logică, o responsabilitate morală și istorică față de Republica Moldova, afirmă Ambasadorul.

„Este un ideal firesc pentru că își are originea într-o experiență istorică pe care nu o putem neglija. Această experiență istorică oferă României dreptul moral și istoric de a ne ajuta necondiționat și, uneori, de a vorbi în numele nostru în lume, mai ales în spațiul european”, a declarat Chirilă.

Într-un scenariu de deteriorare gravă a situației de securitate, inclusiv un colaps ipotetic al Ucrainei, Chirilă afirmă că opțiunea reunificării sau accelerarea aderării la UE ar deveni o dilemă europeană, nu doar una bilaterală.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button