Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ExternePublicații

John Healey: Rusia devine mai slabă pe front. Moscova depinde tot mai mult de mercenari străini

Pierderile masive suferite de armata rusă în războiul împotriva Ucrainei forțează Moscova să recurgă tot mai des la mercenari străini, pentru a compensa deficitul de personal. Experții occidentali susțin că această tendință denotă slăbirea capacității militare a Rusiei și presiunea crescândă exercitată de forțele ucrainene.

Ministrul britanic al Apărării, John Healey, a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia se bazează din ce în ce mai mult pe mercenari străini, inclusiv din India, Pakistan, Nepal, Cuba, Nigeria și Senegal. Potrivit oficialului, trupele ruse suferă pierderi pe care nu le mai pot compensa prin mobilizările interne.

Healey a subliniat că, pe anumite sectoare ale frontului, raportul pierderilor a ajuns de la șase la aproximativ 25 de militari ruși pentru fiecare apărător ucrainean căzut. Oficialii occidentali consideră că această evoluție, combinată cu creșterea livrărilor de drone către Ucraina, amplifică presiunea asupra armatei ruse.

În același interviu, ministrul britanic a afirmat că, deși liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, încearcă să creeze impresia unor progrese inevitabile pe front, „în realitate, el este mai slab decât era și depinde tot mai mult de luptătorii străini”.

La rândul său, ministrul ucrainean al Apărării, Mihail Fedorov, a declarat, pe 20 ianuarie, că obiectivul strategic al Kievului este eliminarea a circa 50.000 de militari ruși pe lună. Două zile mai târziu, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că pierderile rusești au ajuns la aproximativ 35.000 de soldați pe lună, comparativ cu circa 14.000 anul trecut.

Potrivit lui Zelenski, în pofida mobilizării lunare a 40-43 de mii de persoane, Rusia pierde până la 45.000 de militari din cauza dezertărilor, rănilor și eficienței sporite a tehnologiilor ucrainene, în special a dronelor.

Pe 6 februarie, comandantul suprem al Forțelor Armate ale Ucrainei, Alexander Sîrski, a raportat că, doar în ianuarie 2026, pierderile ruse în soldați uciși și grav răniți au depășit 31.700 de persoane, depășind capacitatea de completare a efectivelor. De asemenea, pe 11 februarie, Bloomberg a relatat că pierderile armatei ruse în ianuarie au depășit cu aproximativ 9.000 de militari ritmul de refacere a trupelor.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button