VIDEO | FMI va negocia un nou program cu Republica Moldova la finalul acestei luni. Munteanu: Validarea din partea FMI e mai importantă decât banii în sine
Republica Moldova urmează să negocieze un nou program cu Fondul Monetar Internațional, însă acesta nu va presupune un nou împrumut. Premierul Alexandru Munteanu susține că miza principală este consolidarea credibilității externe și validarea rezultatelor macroeconomice obținute de autorități.
Bordul Fondul Monetar Internațional urmează să anunțe, la sfârșitul lunii, negocierea unui nou program cu Republica Moldova. Declarația aparține premierului Alexandru Munteanu, care menționează că noul program cu FMI va consolida credibilitatea externă a țării, fără a implica un nou pachet financiar.
În contextul acuzațiilor venite din partea opoziției, potrivit cărora premierul nu a prezentat încă un raport oficial în legislativ, Alexandru Munteanu a explicat că a ales alte modalități de comunicare publică.
„Mă întâlnesc cu cetățenii, cu societatea civilă, antreprenorii, primarii. Este o altă formă de prezentare, dar voi veni și cu un raport în fața Parlamentului. Cred că se va întâmpla la sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie. Vom discuta cu deputații când este binevenit”, a declarat premierul Alexandru Munteanu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Premierul a precizat că intenționa să vină în fața deputaților cu un bilanț bazat pe rezultate concrete și a confirmat data la care FMI va face anunțul oficial privind noul program.
„Înțeleg cutuma respectivă, dar și unele tradiții trebuie să fie uneori schimbate. Așteptam să vin cu un bilanț, cu rezultate tangibile. Pe 27 februarie, la Washington va fi o discuție a Consiliului de directori FMI, va fi anunțat că FMI va negocia un nou program cu Republica Moldova”, a explicat Alexandru Munteanu.
Șeful Guvernului a subliniat că noul program nu presupune un acord de finanțare. Potrivit premierului, Republica Moldova nu are în prezent nevoie de injecții financiare, ci de o validare a performanțelor economice.
„Într-adevăr nu este un program financiar, dar sincer vorbind, Republica Moldova, bugetul nostru, deocamdată nu are nevoie de injectări financiare. Are nevoie de o certificare și de o recunoaștere a performanțelor noastre macro-economice pentru a ne trasa următoarele acțiuni. Certificarea din partea FMI e mai importantă decât banii în sine”, a conchis premierul.