The Insider: În institutul rus unde a fost dezvoltat „Noviciok” a fost studiată otrava cu care a fost ucis Navalnîi
Generalul Vladimir Kondratiev, director al GosNIIOHT (institut implicat în dezvoltarea substanței „Noviciok”), a publicat în 2014 un articol despre testarea epibatidinei, substanță cu care ulterior ar fi fost otrăvit Alexei Navalnîi. Oficial, testele ar fi fost necesare pentru a studia efectul analgezic al substanței, însă din conținutul articolului reiese că, în realitate, erau analizate metodele de depistare a acesteia în organism. În perioada otrăvirii lui Navalnîi cu „Noviciok” în 2020, Kondratiev ar fi avut convorbiri telefonice frecvente cu unul dintre presupuşii autori ai otrăvirii. Potrivit chimiștilor, epibatidina ar fi fost aleasă tocmai pentru că, dintre substanțele fără antidot, era singura testată în detaliu, scrie publicația The Insider.
În 2013–2014, GosNIIOHT a publicat două articole despre epibatidină: primul privind sinteza substanței, iar al doilea — testarea efectelor acesteia asupra organismului. Al doilea articol, intitulat „Analgezice neopioide. Monitorizarea analitică a studiilor preclinice ale endo-epibatidinei”, ar fi trebuit să examineze proprietățile analgezice ale substanței. În realitate, doar câteva rânduri sunt dedicate efectului calmant, în timp ce cea mai mare parte a textului descrie efectele toxice, impactul în funcție de modul de administrare și, în mod semnificativ, metodele de detectare a epibatidinei în organism.
De exemplu, efectele toxice sunt descrise astfel:
„Tabloul clinic al intoxicației a fost caracterizat prin următoarele simptome: agitație motorie, tremor, respirație accelerată (dispnee ca reacție compensatorie indicând dificultăți respiratorii), întindere la sol, convulsii, poziție laterală, opistotonus, stop respirator și deces. Dezvoltarea simptomelor s-a produs rapid, în 10–30 de secunde, iar diminuarea lor a fost observată după 30 de minute. Ulterior, animalele prezentau convulsii de scurtă durată sau lipsa acestora. Se mențineau letargia, ataxia și adinamia timp de câteva ore. A doua zi, starea animalelor nu diferă de cea inițială.”
Articolul detaliază, inclusiv prin tabele, metodele de analiză a plasmei sanguine pentru depistarea epibatidinei — aspect care nu are legătură directă cu efectul analgezic.
Potrivit experților, interesul științific real nu pare să fi fost unul medical. Medicul reanimatolog Alexandr Polupan, care l-a tratat pe Navalnîi în 2020, afirmă:
„În pofida relevanței declarate a lucrării, o parte semnificativă a materialului de cercetare este concentrată asupra farmacocineticii substanței la diferite căi de administrare (intramusculară și transdermică), manifestărilor toxice și posibilităților de detectare în plasmă prin metode analitice. Orientarea clinică și utilitatea practică a studiului ridică întrebări. Rezultatele descriu mai degrabă parametrii atingerii concentrațiilor toxice și ferestrele temporale de detecție. Accentul sugerează un interes pentru aspectele toxicocinetice și de detectare, nu pentru cele clinice.”
Un chimist rus familiarizat cu autorii cercetării și implicat anterior în dezvoltarea unor substanțe similare susține aceeași opinie și explică de ce ar fi fost aleasă epibatidina:
„Aceste institute sunt conduse tradițional de persoane cu legături militare. Aspectele medicale îi interesează mai puțin; în orice studiu îi preocupă aplicarea pentru armată sau servicii speciale. Din cercetare se vede clar că nu proprietățile analgezice au fost studiate, ci dozele minime detectabile și intervalul după care substanța nu mai poate fi identificată. Este evident interesul pentru utilizarea ei.
Îi cunosc pe majoritatea autorilor: Stankov era șeful departamentului analitic, Kondratiev conducea institutul, Dereviaghina și Dvorețkaia erau analiști, Kazakov era adjunct pentru știință. Probabil epibatidina a fost obținută la centrul „Signal”, nu la GosNIIOHT.
De ce epibatidina? Are un nucleu biciclic, iar astfel de compuși nu au antidot. Adică s-a dorit o ucidere sigură. Alte substanțe similare au toxicitate incertă pentru om, iar rezultatul nu ar fi fost previzibil.”
Chimistul presupune că otrava ar fi putut fi amestecată în alimente, întrucât aplicarea cutanată este dificil de dozat, iar în apă ar putea fi sesizat gustul sau modificări de culoare.
Vladimir Kondratiev, coautor al articolului și fost director al GosNIIOHT, este specialist în arme chimice, iar institutul său a participat la dezvoltarea „Noviciok”. Potrivit datelor telefonice, în perioada otrăvirii lui Navalnîi din vara anului 2020, Kondratiev a avut convorbiri repetate cu directorul centrului „Signal”, Artur Jirov, implicat în producerea substanței folosite și care ar fi oferit consultanță în ziua otrăvirii.
