VIDEO | Cât costă gazul în regiunea transnistreană și cine îl achită. Explicațiile șefului Moldovagaz
Gazul livrat în regiunea transnistreană nu este plătit direct de un stat sau de un donator, ci este furnizat prin contracte cu companii private, iar plățile sunt efectuate prin agenți agreați de bănci. Precizările au fost făcute de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la Realitatea Moldova.
„Nu avem contract cu donator sau un stat, noi avem contracte cu companii private. Partea politică acum este un mecanism, al doilea mecanism este utilizarea grantului european, dar valoarea acestuia de furnizare este pentru o lună. În cazul în care este o situație de urgență, ei pot apela la acest mecanism”, a declarat Ceban.
Șeful Moldovagaz a subliniat că prețul gazului pentru regiunea transnistreană este de aproximativ zece ori mai mic decât pe malul drept al Nistrului.
„Evident că e de 10 ori mai mic, deci un leu și ceva, acum crește. Noi încercăm și influențăm Tiraspoltransgaz să majoreze tarifele, cel puțin să acopere transportul și cheltuielile care sunt implicate în procesul de transport gaze de la punctele de interconectare până la punctele de delimitare, până la Nistru”, a spus Ceban.
Potrivit acestuia, tariful actual abia acoperă costurile de transport, motiv pentru care Moldovagaz insistă asupra majorării.
Vadim Ceban a explicat că în regiune funcționează un mecanism de tip „coș tarifar”, în care agenții economici achită mai mult, iar consumatorii casnici — mai puțin.
„Acolo este un coș, este diferență, agenții economici achită mai mult, consumatorii casnici achită mai puțin. Este un cont numit gazier, de la contul respectiv se repartizează toate cheltuielile”, a precizat șeful Moldovagaz.