Fondatorul Telegram, Pavel Durov, investigat în Rusia pentru „asistență la activități teroriste”

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal pe numele fondatorului Telegram, Pavel Durov, acesta fiind investigat pentru presupusa „facilitare a activităților teroriste”, potrivit ziarului de stat Rossiiskaia Gazeta, care citează Serviciul Federal de Securitate (FSB). Informația apare pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și platforma de mesagerie, extrem de populară în Rusia.
Potrivit publicației de stat ruse, ancheta îl vizează direct pe fondatorul Telegram, într-un dosar deschis în baza legislației penale privind terorismul.
„Acţiunile şefului Telegram, Pavel Durov, sunt investigate în cadrul unui dosar penal pe baza unei infracţiuni prevăzute la articolul 205.1, partea 1.1 (asistenţă la activităţi teroriste) din Codul penal al Rusiei”, a scris Rossiiskaia Gazeta într-un articol care „se bazează pe materiale furnizate de FSB”.
Până în acest moment, Pavel Durov nu a putut fi contactat pentru o reacție. În ultimele zile, Telegram a respins public o serie de acuzații venite din partea autorităților ruse, potrivit cărora aplicația ar fi devenit un refugiu pentru activități criminale și ar fi fost compromisă de serviciile secrete occidentale și ucrainene.
În paralel, autoritatea rusă de reglementare în domeniul comunicațiilor a impus restricții asupra platformei, motivând că Telegram nu a eliminat conținut considerat extremist. Aplicația rămâne însă una dintre cele mai utilizate platforme de comunicare publică și privată din Rusia
În acest context, Moscova încearcă să încurajeze populația să migreze către aplicația susținută de stat, MAX, lansată în urmă cu aproape un an, ca alternativă la serviciile occidentale sau independente de mesagerie.