Deputatul Vasile Costiuc a fost amendat cu 3000 de lei, în baza unei plângeri depuse de Igor Grosu

Deputatul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc a fost amendat cu 3.000 de lei, în urma unei plângeri depuse de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Deputatul a reacționat public, criticând decizia și acuzând actuala guvernare de presiuni politice.
Vasile Costiuc a criticat decizia organelor competente de a-l sancționa și a anunțat că nu va achita amenda. Într-un filmuleț video publicat pe rețelele sociale, deputatul a declarat că va contesta sancțiunea și că nu este de acord cu măsura aplicată împotriva sa.
„Igor Grosu, tu nu ai înțeles nimic. Dacă Plahotniuc se comporta ca voi, voi niciodată nu ajungeați la guvernare. Plahotniuc a fost student pe lângă voi. Aceasta este a 17-a amendă pusă de regimul Maia Sandu până acum. Voi credeți că mă puteți opri cu astfel de procese? (…) Eu am să le contest. Aceste 3.000 de lei nu o să-i plătesc. Eu am scris «Nu sunt de acord»”, a declarat Vasile Costiuc.