VIDEO | Teatrul cu tizic al echipei lui Ceban: trei saci în fața Guvernului și lecții despre „protestele din Franța”
Protest neobișnuit în fața Guvernului. Consilierii municipali Victor Pruteanu și Ion Bulgac, asociați cu echipa primarului Ion Ceban, au adus trei saci de tizic pentru a protesta față de facturile mari din ultimele luni.
În timpul protestului, Victor Pruteanu a invocat exemple din vestul Europei, susținând că în Franța fermierii ar recurge la gesturi extreme în timpul manifestațiilor, fără a fi sancționați.
„În Franța tractoarele stau în drum și se toarnă bălegar în fața ministerelor. În Moldova, poliția ne amenință cu amendă dacă lăsăm trei saci de tizic în fața Guvernului”, s-a arătat indignat Victor Pruteanu.
Acesta a repetat, de câteva ori, ideea că în Franța, în timpul protestelor, oamenii ar stropi cu mase fecale parlamentul, sugerând că astfel de acțiuni ar fi tolerate acolo, în timp ce în Republica Moldova autoritățile reacționează la o formă de protest simbolic.
„În Franța oamenii cu rahat stropesc parlamentul, dar aici … Dumneavoastră veniți și ne amenințați că o să ne pedepsiți, ne amenințați cu amendă”, a repetat acesta.
La rândul său, colegul său de breaslă, Ion Bulgac, a declarat că protestul reprezintă o opțiune politică și un semnal față de situația socială.
„Legea spune că cetățenii merită să trăiască decent, este obligația statului, iar asta este o opțiune politică, am venit în formă de protest”, a spus Bulgac.
În replică la avertismentele poliției privind posibile sancțiuni, Pruteanu a calificat situația drept absurdă.
„Noi trăim într-o țară absurdă. Puneți-vă în situația noastră, noi protestăm cu un sac de tizic, și voi vreți să ne amendați că noi vrem să-l lăsăm aici, noi nu l-am rășchirat (desfăcut), l-am pus frumos, aici”, a mai spus Pruteanu.