VIDEO | Permisele auto moldovenești vor fi recunoscute în Emiratele Arabe Unite
Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc sau călătoresc în Emiratele Arabe Unite vor putea utiliza și preschimba permisul de conducere într-un mod simplificat, după ce Guvernul de la Chișinău a aprobat Memorandumul de Înțelegere privind recunoașterea reciprocă a permiselor auto între cele două state.
Documentul a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului și stabilește mecanismele prin care permisele de conducere emise în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite vor fi recunoscute reciproc, facilitând mobilitatea cetățenilor aflați temporar sau stabiliți pe teritoriul celuilalt stat.
Ministra Afacerilor Interne, Daniela Misail-Nichitin, a subliniat că acordul va simplifica semnificativ procedurile pentru moldovenii care trăiesc sau muncesc în Emiratele Arabe Unite, eliminând necesitatea susținerii unor noi examene auto.
„Totodată, tratatul prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere pentru cetățenii aflați temporar pe teritoriul celuilalt stat. Pentru moldovenii care trăiesc și muncesc în Emiratele Arabe Unite, această măsură înseamnă proceduri mai simple, mai puțin birocratice și o mobilitate mai mare în viața de zi cu zi”, a afirmat ministra Afacerilor Interne.
Memorandumul de Înțelegere între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor de conducere a fost semnat la Abu Dhabi, la 3 februarie 2026.