Zilele Studentului FRIȘPA: dezbatere despre droguri și rolul comunității în prevenție

Traficul de droguri nu mai este doar un subiect din rapoarte statistice sau din comunicate ale poliției. Fenomenul începe să fie discutat tot mai des și în spațiul universitar, acolo unde tinerii încearcă să înțeleagă cum afectează această problemă societatea și ce soluții există.
Subiectul a fost adus în fața studenților Facultății de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative în cadrul unei conferințe dedicate traficului de droguri în Republica Moldova. Invitatul întâlnirii a fost Vitalie Railean, șeful Secției politici în domeniul ordinii și securității publice din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În prezentarea sa, acesta a oferit o imagine clară asupra dimensiunii fenomenului. Potrivit datelor prezentate, numărul cauzelor penale legate de droguri a crescut constant în ultimii ani. În 2023 au fost înregistrate 994 de dosare, în 2024 – 1075, iar în 2025 numărul a ajuns la 1347 de cauze penale. Primele date pentru anul 2026 indică deja 159 de dosare înregistrate doar în prima lună.
Statistica arată și profilul persoanelor implicate. Majoritatea sunt bărbați, iar numărul acestora a crescut de la 674 în 2023 la 718 în 2025. În paralel, a crescut și numărul femeilor implicate, ajungând la 57 de cazuri în 2025.
Un semnal de alarmă îl reprezintă și creșterea numărului de minori implicați în astfel de cazuri. Dacă în 2023 erau identificați 19 minori, în 2025 numărul a ajuns la 36, ceea ce arată că fenomenul începe să afecteze tot mai mult și tinerii.
Au fost prezentate și date privind contrabanda cu droguri, unde evoluția este fluctuantă, dar constantă: 58 de cazuri în 2023, 39 în 2024, iar în 2025 – 50 de dosare.
După prezentarea datelor, discuția din sală a mers mai departe spre partea care îi interesa cel mai mult pe studenți: ce soluții există și ce poate face, în realitate, societatea pentru a limita fenomenul.
Studenții au vorbit despre problemele drogurilor la nivel de comunitate și despre vulnerabilitățile sociale care îi pot împinge pe tineri spre consum. În discuție a apărut ideea că fenomenul nu poate fi combătut doar prin intervenția instituțiilor de forță.
Participanții au subliniat că Republica Moldova are nevoie și de mai multă reziliență socială, de sprijin reciproc în comunitate și de atenție față de oamenii care trec prin dificultăți emoționale sau sociale, pentru ca aceștia să nu ajungă în capcana drogurilor.
Dialogul s-a transformat într-o discuție deschisă despre prevenție, educație și rolul societății în combaterea unui fenomen care, deși nu este nou, devine tot mai vizibil.
Evenimentul face parte din programul Zilelor Studentului FRIȘPA 2026, unde studenții au ocazia să dialogheze direct cu foști demnitari, oficiali și experți despre deciziile și evenimentele care au influențat parcursul Republicii Moldova.
