Marș Feminist contra violenței și inegalității de gen: „Femei în siguranță. Dreptate în instanță!”

Zeci de femei și bărbați au participat la Marșul Feminist, organizat în Chișinău împotriva violenței, discriminării și inegalității de gen. Sloganul manifestației din acest an este „Statul la nevoie se cunoaște: Femei în siguranță. Dreptate în instanță!”.
Evenimentul a început în fața magazinului UNIC, iar coloana de oameni se îndrepta pe bulevardul Ștefan cel Mare, până la Parcul Dendrarium.
Participanții au parcurs principalele străzi ale capitalei, purtând pancarte și scandând lozinci în fața mai multor instituții publice, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, Procuratura Generală, Primăria Chișinău, Guvernul, Parlamentul, Președinția și Ambasada Federației Ruse. Fiecare oprire a durat câteva minute, timp în care activiștii au cerut măsuri mai eficiente pentru protecția femeilor.
Potrivit Mișcării Feministe din Moldova, subiectul evenimentului vine în contextul mai multor cazuri de violență îndreptată asupra femeilor și copiilor, ajunse în atenția publică – „Dima White, Meșteșug, Bolea, CarVertical sunt doar câteva exemple în care autoritățile au eșuat total sau parțial să intervină la timp și să facă dreptate”.
Participanții la marș au scandat „pentru una, pentru toate – siguranță și dreptate”, „vrem siguranță pe stradă și acasă”, „nu e dragoste, e ură cea mai mică lovitură”.
Marșul Feminist din Chișinău a ajuns anul acesta la cea de-a 12-a ediție.
Ziua Internațională a Femeii, marcată oficial din secolul XX, își are originea în mișcările pentru drepturile femeilor. Propusă în 1910 la Conferința Femeilor Socialiste de la Copenhaga, sărbătoarea a fost recunoscută oficial de Organizația Națiunilor Unite în anii ’70 și celebrează rolul femeilor în familie și societate.