Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Regiunea transnistreană mai are gaze naturale doar până la sfârșitul săptămânii

Regiunea transnistreană dispune de gaze naturale doar până la sfârșitul acestei săptămâni. Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Alexei Taran, a precizat că aprovizionarea pentru malul stâng rămâne incertă pe termen lung și depinde de plățile efectuate periodic, transmite IPN.

„Din informațiile pe care le avem, s-au efectuat achitări care permit consumul de gaze naturale până la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Alexei Taran într-o emisiune televizată.

Contactat de IPN, Vadim Ceban, președintele interimar al Consiliului de Administrație al Moldovagaz – compania responsabilă de livrările de gaze către malul stâng – a declarat că, începând cu 4 martie, volumul de gaze livrat a fost redus la jumătate, de la circa 3 milioane de metri cubi pe zi, cât se livra anterior.

„Sunt contracte concrete, în care sunt specificate perioade de furnizare și plățile, care au loc, conform graficelor prevăzute. Acum au loc livrări în volum de circa 1,5 milioane de metri cubi pe zi. Volumul este mai mic pentru ca au redus consumul. Monitorizăm cu atenție situația și reacționăm în funcție de prevederile contractuale”, a menționat Vadim Ceban.

Volumele de gaze livrate în regiunea transnistreană au scăzut semnificativ, iar autoritățile au fost nevoite să introducă un regim strict de economisire, limitând consumul de gaze în sectorul comercial și în sistemul termoenergetic. Energia electrică la MGRES este produsă pe bază de cărbune, iar căldura este menținută doar în spitale, instituții sociale și grădinițe.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button