Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Alexandru Munteanu susține că Republica Moldova are suficiente rezerve de benzină și motorină: „Suntem în contact cu prietenii din România”

R. Moldova are rezerve de benzină pentru următoarele 23 de zile și de motorină pentru aproximativ două săptămâni. Declarația a fost făcută de premierul Alexandru Munteanu, în debutul ședinței Guvernului.

Potrivit lui, în situația curentă nu este necesară impunerea unor restricții, mai ales în contextul în care avem surse de aprovizionare, inclusiv din România.

„Avem rezerve suficiente: avem benzină pentru 23 de zile și motorină pentru mai puțin, dar oricum aproximativ două săptămâni. Prin portul Giurgiulești ne mai aprovizionăm suplimentar. Rafinăria din Năvodari, România, își începe activitatea, ceea ce ne ușurează situația. Suntem în contact cu prietenii din România” a declarat Munteanu.

Potrivit lui, datele statistice arată că prețurile la carburanți sunt cele mai joase din regiune, iar șoferii din statele vecine vin să se alimenteze la noi.

Totuși, Guvernul va veni cu măsuri de urgență pentru a-i ajuta, în primul rând, pe agricultori, care au demarat lucrările de primăvară.

Anterior, ministrul agriculturii și industriei alimentare, Ludmila Catlabuga, a declarat că statul va rambursa accizele la motorină pentru achizițiile efectuate de agricultori între 31 martie și 31 mai.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button