Reguli noi pentru creditele ipotecare în Republica Moldova: ce proiect de lege pregătește CNPF

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a elaborat un proiect de lege care introduce reguli mai clare pentru contractele de credit destinate cumpărării sau construcției unei locuințe, precum și pentru creditele garantate cu bunuri imobile rezidențiale. Inițiativa vine în contextul angajamentelor Republicii Moldova de a armoniza legislația națională cu acquis-ul Uniunii Europene și de a adapta cadrul legal la evoluțiile recente de pe piața creditării imobiliare.
Proiectul prevede mai multe măsuri menite să sporească protecția consumatorilor și să promoveze o creditare responsabilă. Printre acestea se numără reguli mai stricte privind informarea precontractuală și contractuală a clienților, astfel încât aceștia să cunoască din timp condițiile și riscurile creditului pe care îl contractează.
Pentru creditele legate de o valută străină sunt introduse mecanisme suplimentare de protecție. Consumatorii vor avea dreptul să solicite conversia creditului într-o altă monedă, iar creditorii vor fi obligați să avertizeze clienții în cazul unei creșteri semnificative a ratelor de plată.
Documentul propune și garanții suplimentare pentru persoanele care întâmpină dificultăți în achitarea ratelor. Creditorii vor trebui să informeze consumatorii încă din prima zi de întârziere despre restanțe și despre eventualele consecințe ale neexecutării obligațiilor. În același timp, penalitățile vor fi plafonate prin lege, în funcție de perioada contractului și de situația consumatorului.
Proiectul mai introduce o perioadă minimă între declararea scadenței anticipate și inițierea executării silite, precum și limite suplimentare pentru penalitățile aplicate după scadența anticipată. De asemenea, debitorii vor putea solicita vânzarea directă a bunului ipotecat înainte de executare, conform unei proceduri clar reglementate. Dacă suma obținută din vânzare nu acoperă integral datoria, creditorul va trebui să permită achitarea diferenței în rate adaptate situației financiare a consumatorului.
Totodată, proiectul vizează prevenirea practicilor abuzive de recuperare a datoriilor, cum ar fi hărțuirea, amenințările sau contactarea nejustificată a altor persoane.
Un alt capitol important reglementează conduita creditorilor și a intermediarilor de credite, inclusiv cerințele privind competențele profesionale și modul de remunerare a personalului implicat în acordarea împrumuturilor.
În plus, proiectul stabilește reguli clare pentru activitatea intermediarilor de credite, a reprezentanților desemnați și a creditorilor non-financiari. Aceștia vor putea activa doar dacă sunt înregistrați în registre publice gestionate de CNPF și dacă respectă criterii stricte de integritate, competență profesională și capacitate de a presta servicii în mod responsabil.
Proiectul de lege privind contractele de credit pentru bunuri imobile rezidențiale va fi promovat de Ministerul Finanțelor și urmează să fie supus procedurilor de avizare și consultare publică.