The Telegraph: Războiul cu Iranul a divizat Europa și a zdruncinat alianța atlantică

Războiul împotriva Iranului, declanșat de Statele Unite și Israel în urmă cu două săptămâni, aduce la punctul de fierbere conflictul civilizațional care mocnește încă din timpul Revoluției Islamice din 1979, scre publicația The Telegraph într-o analiză.

În ciuda eforturilor liderilor religioși iranieni de a incita întreaga lume musulmană împotriva Occidentului, conflictul a rămas până acum în mare parte limitat. Loviturile sporadice cu drone și rachete lansate de Iran asupra statelor din Golf, Arabiei Saudite și Iordaniei nu au determinat aceste state să se distanțeze de SUA, iar „strada arabă” a rămas relativ calmă.

Una dintre cele mai importante consecințe indirecte ale războiului este însă adâncirea rupturii dintre Europa și Statele Unite. Alianța atlantică, pe care s-a bazat ordinea globală dominată de America după 1945, pare acum o structură golită de conținut. Nici europenii, nici americanii nu mai simt obligația de a se sprijini reciproc sau de a ține cont de interesele celuilalt.

Masacrul comis de regimul iranian asupra a 20.000–40.000 de protestatari în câteva zile din luna ianuarie este unul dintre cele mai grave crime împotriva umanității din epoca noastră. Această atrocitate ar fi, în sine, un argument suficient pentru un atac asupra Iranului, în baza principiului „responsabilității de a proteja”. Cu toate acestea, ea a jucat doar un rol secundar în justificarea oferită de administrația Donald Trump.

De asemenea, obiectivul războiului nu a fost niciodată clar. Este vorba despre schimbarea regimului? Trump a sugerat uneori acest lucru, însă Benjamin Netanyahu a exclus această variantă. Mai degrabă, Israelul urmărește distrugerea capacităților militare ale teocrației iraniene și ale organizației sale armate din Liban, Hezbollah.

Inițial, Trump părea să creadă că alegerea unui nou lider suprem acceptabil pentru el ar putea încheia conflictul. Această speranță s-a dovedit rapid iluzorie.

În alte declarații, el a sugerat că, dacă Iranul nu acceptă capitularea necondiționată, țara ar putea fi lovită atât de grav încât „nu ar mai putea fi reconstruită niciodată”. Având în vedere că Japonia a fost reconstruită rapid chiar și după bombardamentele de la Hiroshima și Nagasaki, această afirmație implică amenințarea de a transforma Iranul într-un deșert radioactiv — un scenariu care ar depăși limitele acceptabile chiar și pentru armata americană. Un scenariu aproape la fel de neplăcut, dar mai probabil, ar fi transformarea Iranului într-un stat eșuat.

O altă întrebare este dacă războiul se va opri atunci când Statele Unite vor rămâne fără ținte, așa cum a sugerat Trump.

În acest caz, finalul conflictului ar putea fi aproape — dar numai dacă petrolierele vor putea traversa în siguranță Strâmtoarea Hormuz. Pentagonul recunoaște că nu poate garanta singur acest lucru și a cerut altor state interesate să trimită nave pentru escortă.

Sâmbătă, Trump a cerut explicit Chinei, Franței, Japoniei, Coreei de Sud și Marii Britanii să trimită nave pentru a escorta vasele comerciale. Rămâne însă de văzut dacă acceptarea acestui rol secundar ar fi suficientă pentru ca europenii să se reconcilieze cu Washingtonul.

Problema este că Trump nu a făcut niciun efort pentru a pregăti opinia publică europeană pentru ofensiva sa. Mai mult, în timpul celui de-al doilea mandat, relația sa cu Uniunea Europeană a fost constant tensionată. Președintele american a amenințat chiar că ar putea anexa sau cumpăra forțat Groenlanda, teritoriu suveran al Danemarcei, stat membru NATO.

Pentru danezi, care își amintesc atât de anexarea Schleswig-Holstein de către Bismarck în 1864, cât și de ocupația nazistă din 1940, ideea de a fi amenințați de un președinte american este greu de imaginat.

Atât Europa, cât și America sunt divizate în privința acestui război, la fel cum sunt divizate și în chestiunea Ucrainei. Sondajele arată că majoritatea americanilor continuă să sprijine Ucraina și dezaprobă apropierea lui Trump de Vladimir Putin, însă doar o minoritate susține atacul asupra Iranului.

În interiorul Uniunii Europene, diviziunile sunt chiar mai evidente și mai profunde. Dacă există un consens european privind războiul cu Iranul, acesta este unul caracterizat de prudență și ambiguitate.

Franța a avut un rol mult mai activ decât Germania, deși președintele Emmanuel Macron a declarat că războiul este ilegal. În schimb, cancelarul german Friedrich Merz consideră atacul justificat de dreptul Israelului la autoapărare.

Franța a trimis portavionul Charles de Gaulle pentru a apăra Cipru și pentru a patrula în estul Mediteranei, alături de nave grecești, italiene, olandeze și spaniole. De asemenea, nave franceze se vor alătura Flotei a Șasea a SUA în Golful Persic și Marea Roșie pentru a contribui simbolic la menținerea deschisă a Strâmtorii Hormuz.

Germania, în schimb, și-a concentrat atenția asupra războiului din Ucraina. Ministrul Apărării, Boris Pistorius, a anunțat trimiterea a 35 de rachete Patriot pentru apărarea Kievului.

Conflictul cu Iranul aduce însă beneficii indirecte și pentru Vladimir Putin. Creșterea prețurilor la petrol și gaze consolidează economia rusă și finanțează efortul de război. În plus, pentru a compensa eventualele blocaje din Strâmtoarea Hormuz, Trump a ridicat temporar sancțiunile asupra petrolului rusesc — o decizie care provoacă suspiciuni la Kiev.

În același timp, Europa se teme că, dacă nu sprijină cel puțin simbolic SUA în conflictul cu Iranul, Washingtonul ar putea abandona Ucraina.

Războiul ridică și o altă problemă majoră pentru Europa: migrația. Dacă regimul iranian ar cădea și țara ar intra în haos, ar putea apărea un nou val masiv de refugiați dintr-o țară de aproximativ 92 de milioane de oameni — posibil chiar mai mare decât valul de refugiați sirieni din urmă cu un deceniu.

Deși multe comunități iraniene din Europa sunt bine integrate, un val nou de migranți ar putea include și elemente radicale sau loiale regimului, inclusiv membri ai Gărzilor Revoluționare iraniene sau ai miliției Basij.

În acest context, consecințele războiului ar putea destabiliza Europa chiar mai mult decât Primăvara Arabă, ISIS sau conflictul din Gaza.

Întrebarea care planează acum asupra conflictului este dacă Trump, după ce a început această operațiune pe care a numit-o „Epic Fury”, știe și cum să o încheie. Mulți, de ambele părți ale Atlanticului, se îndoiesc de acest lucru.