VIDEO | Trebuie sau nu chișinăuienii să-și facă rezerve de apă? Ministrul Mediului: Rezultatele analizelor sunt bune

În prezent nu există niciun pericol pentru alimentarea cu apă a municipiului Chișinău în contextul poluării Nistrului. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, analizele apei sunt bune, iar baraje de protecție suplimentare au fost instalate la stația de captare, cu sprijinul specialiștilor din România. Dacă situația se va schimba, autoritățile vor recomanda populației să își facă rezerve de apă.
Ministrul Mediului a declarat că, în prezent, nu există niciun pericol pentru alimentarea cu apă a consumatorilor din municipiul Chișinău, iar analizele efectuate până acum arată că apa este sigură.
În același timp, echipele de intervenție continuă să lucreze în nordul Republicii Moldova pentru a preveni ajungerea substanțelor poluante la Chișinău.
„Este foarte important să ne asigurăm că substanța petrolieră nu ajunge în municipiul Chișinău. Chiar dacă la această etapă nu există niciun risc pentru consumatorii din Chișinău, totuși, am instalat un baraj de protecție absorbant în jurul stației de captare. Având în vedere că mâine (pe 16 martie – n.red.) sunt necesare noi intervenții, am avut o discuție cu primarul general Ion Ceban pentru a ne coordona activitățile și a ne asigura că apa care este livrată la robinet nu prezintă niciun pericol”, a spus Hajder.
„Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău se întrunește zilnic, prelevăm probe, iar barajele de protecție sunt deja instalate. Cooperăm cu autoritățile locale, centrale și internaționale. (…) Dacă vor apărea schimbări, vă vom comunica neapărat. Este, în primul rând, autoritatea locală care prevalează probe, este, de cealaltă parte, autoritatea centrală, sunt organizațiile internaționale și, dacă vor apărea probleme, dacă va fi necesar de făcut rezerve atunci când va exista vreo zona de risc, vă vom informa”, a declarat Ceban.
Guvernul a aprobat instituirea stării de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile, după ce analizele au indicat depășiri ale valorilor admise pentru produse petroliere și hidrocarburi aromatice în apă.
Unda de poluare continuă să se deplaseze în aval, iar în sectorul Naslavcea – Soroca au fost înregistrate valori peste limitele admise. Deși în anumite puncte concentrațiile pot reveni temporar în limite acceptabile, substanța poluantă continuă să ajungă în valuri, ceea ce face dificilă estimarea exactă a evoluției fenomenului.
Autoritățile anunță că obiectivul principal al măsurilor adoptate este protejarea sănătății publice.