Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
PublicațiiRomânia

Nicușor Dan se întâlnește cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles. Președintele ia parte la reuniunea Consiliului European și la Summitul Euro în format extins

Preşedintele României Nicuşor Dan face, joi, o vizită oficială la Bruxelles, unde se va întâlni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi vor discuta despre situația de securitate din plan internațional, cu accent pe creșterea securității României prin intermediul şi cu sprijinul NATO. Ulterior, şeful statului va participa la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, transmite Digi24.ro.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda discuţiilor va include evoluţiile de securitate din mediul internaţional şi cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării şi apărării colective, precum şi de creştere a securităţii României prin intermediul şi cu sprijinul NATO.

Preşedintele României va evidenţia importanţa relaţiei transatlantice, reconfirmând rolul ţării de aliat puternic implicat în stabilitatea şi securitatea regională, a precizat sursa citată.

De asemenea, preşedintele Nicuşor Dan va sublinia că România îşi respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creşterea cheltuielilor de apărare şi va evidenţia asistenţa multidimensională pentru Ucraina. Totodată, şeful statului român va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizaţi de acţiunile hibride ale Rusiei.

Întâlnirea dintre Nicușor Dan și Mark Rutte este programată la ora 10.00, ora României, fiind pe agendă şi declaraţii de presă comune.

Nicușor Dan participă la reuniunea Consiliului European

Ulterior, de la ora 11.00, Nicuşor Dan va participa la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins.

„Pe agenda reuniunii se vor regăsi o serie de subiecte de o importanţă majoră pentru Uniunea Europeană, în mare măsură interconectate şi care reflectă dinamica actuală globală. Printre temele principale care vor fi dezbătute de liderii europeni se numără consolidarea competitivităţii economice a UE, conflictul din Orientul Mijlociu şi implicaţiile sale, sprijinul pentru Ucraina, viitorul buget european, precum şi măsurile necesare pentru întărirea securităţii şi apărării Uniunii Europene”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Totodată, liderii UE vor avea o discuţie cu Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite, António Guterres pe tema situaţiei geopolitice şi a multilateralismului.

„În privinţa creşterii competitivităţii economice a Uniunii şi a consolidării pieţei unice europene, care reprezintă tema principală, discuţiile vor avansa prin transpunerea concluziilor convenite în reuniunile anterioare în măsuri concrete şi termene ambiţioase”, se mai arată în comunicatul de presă.

Potrivit Preşedinţiei, pentru România, prioritară este găsirea soluţiilor urgente pentru reducerea preţurilor ridicate la energie, care afectează atât cetăţenii, cât şi industria.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button