În luna martie 2026, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a anunțat lansarea unei campanii de comemorare dedicate „eliberării” Moldovei de către Armata Roșie în 1944. Primul eveniment a avut loc la Soroca, prezentată drept „primul oraș din Moldova eliberat”, marcând astfel 82 de ani de la acel moment istoric.
Inițiativa nu este una izolată, ci face parte dintr-un efort mai larg de mobilizare simbolică în jurul datei de 9 mai – Ziua Victoriei. Potrivit declarațiilor lui Dodon, această serie de evenimente va culmina cu Marșul Victoriei organizat la Chișinău, unde sunt așteptați „zeci de mii de oameni”. Mesajul este clar: memoria istorică devine un instrument de mobilizare politică.
Memoria ca „lipici social”
Pentru a înțelege semnificația acestor acțiuni, este util să apelăm la conceptul de „lipici social” (social glue), inspirat din lucrările sociologului Émile Durkheim și reluat de istoricul rus Ivan Kurilla. Acest concept desemnează acele elemente simbolice, mituri, tragedii colective, victorii istorice, care contribuie la coeziunea unei societăți.
În acest sens, Ziua de 9 mai funcționează ca un astfel de „lipici social” în spațiul post-sovietic. Victoria asupra Germaniei naziste în cadrul Al Doilea Război Mondial este prezentată nu doar ca un moment istoric, ci ca o sursă de identitate colectivă și legitimitate politică. În Republica Moldova, această simbolistică este însă contestată. Pentru unii, 1944 reprezintă „eliberarea”, în timp ce pentru alții marchează începutul ocupației sovietice. Această ambivalență transformă memoria într-un câmp de luptă politică.
Instrumentalizarea politică a trecutului
Discursul lui Dodon reflectă o strategie clară de instrumentalizare a istoriei. Prin afirmații precum „memoria noastră este mai puternică decât orice conjunctură politică”, acesta sugerează existența unui conflict între „voința populară” și actuala guvernare.
În realitate, asistăm la o competiție între două narative istorice: unul pro-sovietic, care glorifică rolul Armatei Roșii; unul critic, care subliniază caracterul represiv al regimului sovietic.
Această polarizare nu este specifică doar Moldovei. În Rusia, sub conducerea lui Vladimir Putin, Ziua Victoriei (ДеньПобеды) a devenit un element central al identității naționale. Istoricul Sergei Medvedev descrie această zi drept „punctul nodal al secolului XX” pentru societatea rusă. Prin replicarea acestui model, actorii politici pro-ruși din Moldova încearcă să consolideze o identitate colectivă bazată pe trecutul sovietic.
Schimbarea generațională și erodarea simbolului
Cu toate acestea, impactul Zilei Victoriei ca „lipici social” pare să fie în scădere. Dacă în urmă cu două decenii această sărbătoare avea o rezonanță puternică, schimbările demografice și generaționale au modificat semnificativ percepția publică.
Generațiile mai tinere, mai puțin legate de experiența sovietică, tind să privească critic aceste simboluri. În același timp, accesul la surse alternative de informare și integrarea europeană contribuie la diversificarea memoriei colective.
În acest context, insistența asupra acestor comemorări poate fi interpretată ca o reacție defensivă, o încercare de a menține relevanța unui simbol aflat în declin.
Frica și memoria: o relație subtilă
Deși discursul oficial pune accent pe mândrie și comemorare, nu trebuie ignorată dimensiunea implicită a fricii. Regimurile autoritare au utilizat frecvent memoria războiului pentru a legitima controlul politic, sugerând că stabilitatea actuală este rezultatul unor sacrificii enorme care nu trebuie puse în pericol. Această logică creează un cadru în care contestarea narativului oficial devine echivalentă cu trădarea memoriei colective. Astfel, frica nu este exprimată direct, ci internalizată, funcționând ca un mecanism subtil de conformare socială.
Concluzie
Campania lansată de Igor Dodon nu este doar o serie de evenimente comemorative, ci un exemplu clar de utilizare politică a memoriei istorice. Ziua de 9 mai devine un instrument de mobilizare, un „lipici social” menit să consolideze o anumită viziune asupra trecutului și prezentului.
Într-o societate divizată precum cea din Republica Moldova, astfel de inițiative nu unifică, ci adesea adâncesc faliile existente. În același timp, schimbările generaționale sugerează că eficiența acestor strategii ar putea scădea în timp. Memoria rămâne un câmp de luptă, iar modul în care este utilizată spune adesea mai multe despre prezent decât despre trecut.
