Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
InternePublicații

Evghenia Guțul își așteaptă verdictul: Curtea de Apel va decide pe 28 mai

Curtea de Apel Chișinău urmează să se pronunțe pe 28 mai în dosarul bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, și al Svetlanei Popan, condamnate în primă instanță pentru finanțarea ilegală a fostului partid „Șor”.

Ședința de astăzi a marcat finalul dezbaterilor judiciare, după pledoariile părților și ultimul cuvânt al inculpatelor.

În cadrul ședinței, avocații apărării au cerut anularea sentinței și rejudecarea cauzei, invocând presupuse vicii de procedură și lipsa unor probe concludente. Procurorii au solicitat menținerea hotărârii primei instanțe.

În declarația sa finală, Evghenia Guțul a respins acuzațiile și a susținut că nu a comis ilegalități. Ea a invocat și circumstanțe personale, menționând că, în perioada vizată de anchetă, ocupa o funcție fără putere de decizie în cadrul formațiunii. Totodată, Guțul a calificat sentința drept una „dură” și a sugerat că aceasta ar avea conotații politice.

Evghenia Guțul și Svetlana Popan, afiliate fugarului Ilan Șor, au fost condamnate la șapte și, respectiv, șase ani de închisoare, fiind reținute chiar în sala de judecată. Sentința a fost pronunțată pe 5 august 2025 de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Ambele inculpate pledează nevinovat. Potrivit anchetei, cele două sunt acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice și a unui concurent electoral. Faptele incriminate vizează perioada 2019-2022, când Evghenia Guțul activa în calitate de secretară în cadrul Departamentului de monitorizare, planificare și control al fostului partid „Șor”.

Decizia Curții de Apel va fi una definitivă în ceea ce privește examinarea pe fond în această etapă și va stabili dacă sentința inițială va fi menținută, modificată sau anulată.

Preluarea textelor de pe cotidianul.md este permisă doar în limita a 300 de semne, cu obligativitatea indicării linkului direct către articolul original. Conținutul publicat este protejat de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Preluarea integrală a materialelor se poate face exclusiv în baza unui acord prealabil cu redacția sau în cadrul unui abonament lunar.
Back to top button