Maia Sandu, în vizită oficială la Bratislava: acorduri bilaterale și sprijin pentru integrarea europeană

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua pe 26 martie o vizită oficială la Bratislava, la invitația omologului său slovac, Peter Pellegrini, în cadrul căreia vor fi discutate relațiile bilaterale și sprijinul Slovaciei pentru parcursul european al țării noastre.
În cadrul întrevederii oficiale, cei doi șefi de stat vor aborda consolidarea cooperării în mai multe domenii de interes comun, inclusiv cel economic și social. De asemenea, Maia Sandu și Peter Pellegrini vor asista la semnarea unui acord bilateral în domeniul protecției sociale și vor susține o conferință de presă comună.
Pe agenda vizitei se regăsește și o întrevedere cu președintele Consiliului Național al Slovaciei, Richard Rasi.
Totodată, șefa statului va participa la un forum al oamenilor de afaceri, organizat cu această ocazie, unde vor fi analizate oportunitățile de dezvoltare a relațiilor economice dintre Republica Moldova și Slovacia.
În marja evenimentului, urmează să fie semnate acorduri de cooperare între agențiile de investiții și camerele de comerț ale celor două state, menite să stimuleze investițiile și parteneriatele bilaterale.