VIDEO | Parlamentul se întrunește astăzi în ședință. Pe agendă – Giurgiulești, TVA, agenții imobiliari și raportul CA
Parlamentul Republicii Moldova se întrunește astăzi, 26 martie, în ședință plenară, începând cu ora 11:00. Deputații urmează să examineze o serie de proiecte de lege importante, majoritatea rămase nedezbătute până în prezent.
Printre subiectele incluse pe ordinea de zi se numără proiectul de lege privind modificarea cadrului normativ pentru Portul Internațional Liber „Giurgiulești”, care va fi examinat în lectura a doua.
Totodată, deputații vor analiza inițiative legislative ce vizează consolidarea echilibrului de gen în organele de conducere ale societăților pe acțiuni listate pe piața reglementată, dar și modificări ale Codului contravențional, în special în ceea ce privește sancționarea abaterilor rutiere comise cu vehicule înmatriculate în alte state.
Pe agendă figurează și proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari, unul dintre documentele așteptate de piața de profil, precum și un pachet de modificări legislative menite să sprijine mediul de afaceri.
De asemenea, deputații urmează să examineze proiecte ce vizează politica fiscală, inclusiv modificări legate de taxa pe valoarea adăugată și accize, dar și reguli privind afișarea țării de origine pentru produsele alimentare.
Un alt subiect important este ajustarea cadrului legal privind protecția datelor cu caracter personal și modificări ale Codului fiscal, precum și inițiative ce țin de drepturile veteranilor.
În cadrul ședinței va fi prezentat și raportul de activitate pentru anul 2025 al Consiliului Audiovizualului, document care urmează să fie analizat de legislativ.