Mihai Popșoi: Republica Moldova va cere despăgubiri de la Rusia după atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești: „Prejudiciul este unul semnificativ”

Republica Moldova va solicita Federației Ruse despăgubiri pentru daunele provocate de atacul asupra liniei electrice de înaltă tensiune Isaccea–Vulcănești. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, care a subliniat că prejudiciile produse sunt majore și nu pot fi trecute cu vederea.
Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău urmează să evalueze integral pagubele, după finalizarea lucrărilor de reparație, iar ulterior vor iniția demersurile diplomatice pentru recuperarea acestora.
„Prejudiciul este unul semnificativ și va trebui să vedem cum vom putea înainta o notă de plată. Este un prejudiciu serios adus bunăstării Republicii Moldova și proprietății statului, inclusiv infrastructurii energetice. Mai întâi trebuie să reparăm, după care vom face evaluarea și vom solicita despăgubiri”, a declarat Mihai Popșoi într-o emisiune la TV8.
Ministrul a atras atenția că nu este un caz izolat, menționând că în ultimele săptămâni a avut loc un alt incident major – atacul asupra hidrocentralei de la Novodnestrovsk, care a avut consecințe directe asupra populației.
„Consecințele au fost resimțite puternic de cetățeni. Practic, timp de o săptămână, o regiune întreagă a rămas fără apă potabilă, iar ecosistemul Nistrului a fost afectat. Vom înainta o solicitare de despăgubire, însă deocamdată este prematur să vorbim despre cifre”, a precizat șeful diplomației.
Autoritățile anunță că, după finalizarea evaluărilor tehnice, o notă diplomatică oficială va fi transmisă Federației Ruse, prin care vor fi cerute compensațiile pentru prejudiciile produse infrastructurii critice a statului.