Chișinăul insistă: posturile ilegale din Zona de Securitate trebuie eliminate

Autoritățile Republicii Moldova cer din nou desființarea posturilor ilegale de control din Zona de Securitate, pe care le consideră o piedică directă în calea liberei circulații. Solicitarea a fost reiterată oficial în cadrul Comisiei Unificate de Control, unde Chișinăul a cerut Tiraspolului să renunțe la „insinuări” și să abordeze problemele reale din teren.
Demersul a fost discutat în cadrul ședinței săptămânale a Comisiei, unde delegația moldovenească a precizat că militarii din Forțele Mixte de Menținere a Păcii respectă integral normele privind portul însemnelor distinctive, inclusiv după trecerea la uniforma de vară, începând cu 20 martie, transmite IPN.
Reprezentanții Chișinăului au subliniat că posturile ilegale instalate în Zona de Securitate continuă să afecteze libertatea de mișcare a cetățenilor și au cerut eliminarea acestora fără întârziere.
Totodată, delegația Republicii Moldova a atras atenția asupra tentativelor de a impune condiții restrictive pentru accesul presei la activitățile Comisiei Unificate de Control.
Autoritățile au subliniat că nu vor accepta acreditări abuzive pentru jurnaliștii de pe malul drept al Nistrului și au avertizat că orice imixtiune a structurilor de forță transnistrene în acest proces este inacceptabilă.