Donald Trump anunță o întrevedere cu Alexandr Lukașenko: „A eliberat peste 500 de prizonieri politici”

Președintele american, Donald Trump, a anunțat că ar putea avea o întrevedere cu liderul Belarusului, Alexander Lukașenko, în contextul unei inițiative legate de eliberarea deținuților politici. Declarația vine după ce, potrivit lui Trump, autoritățile de la Minsk au eliberat sute de persoane în urma unor negocieri recente.
„Săptămâna trecută, trimisul meu în Belarus, John Cole, a obținut, după negocieri cu respectatul președinte Alexander Lukașenko, eliberarea a încă 250 de prizonieri politici. Astfel, numărul total al prizonierilor eliberați de președintele Lukașenko depășește cu mult 500, începând din luna mai a anului precedent. Aș dori să îi mulțumesc călduros președintelui pentru acest lucru și aștept cu interes să mă întâlnesc cu el la următoarea reuniune a Consiliului Păcii”, a scris Trump pe rețelele sociale.
Emisarul special al lui Donald Trump, John Cole, a dezvăluit că a stabilit contactul cu Alexander Lukașenko „conform regulilor”.
„Acum o săptămână și jumătate, i-am spus: Uite, ești singurul care a mai rămas la masa răufăcătorilor în acest moment, așa că mai bine fii atent. Și chiar cred că ceea ce am făcut în Venezuela și ceea ce facem în Iran l-a speriat teribil”, a susținut John Cole.
În timpul întâlnirii a avut loc un prânz de două ore care s-a transformat într-un festin. Lukașenko a ridicat un pahar de vodcă în cinstea lui Trump, s-au ținut toasturi, iar o parte a delegației americane s-a îmbătat, conform Nexta. Cole însuși a recunoscut că a băut două shot-uri și că a fost de acord să „repete” un astfel de format.
Potrivit emisarului american, eliberarea prizonierilor politici a fost rezultatul contactului direct cu Trump. După o „conversație excelentă”, Trump și Lukașenko ar fi „devenit cei mai buni prieteni”. Acordul este simplu: SUA ridică treptat sancțiunile în schimbul eliberării prizonierilor politici, a precizat emisarul.