Zborurile se scumpesc din vară: biletele de avion cresc cu până la 10% din cauza crizei energetice

Sezonul estival 2026 vine cu costuri mai mari pentru călători, după ce companiile aeriene anunță scumpiri ale biletelor pe fondul creșterii prețurilor la combustibil și al tensiunilor din Orientul Mijlociu.
Biletele de avion vor fi mai scumpe, în medie, cu aproximativ 10%, iar pentru zborurile lungi majorările pot ajunge până la 50 de euro, în contextul scumpirii kerosenului.
Marii operatori europeni au început deja să ia măsuri pentru a face față costurilor ridicate. Ryanair a avertizat că prețurile vor crește imediat după Paști, în timp ce Lufthansa și Air France-KLM pregătesc ajustări ale tarifelor și ale capacității de zbor. De asemenea, grupul SAS a anulat peste o mie de zboruri și a majorat prețurile, iar EasyJet estimează scumpiri semnificative spre finalul sezonului estival, transmite IPN.
La nivel global, presiunea costurilor se traduce prin taxe suplimentare și optimizări ale rutelor. United Airlines elimină zborurile neprofitabile, iar American Airlines și JetBlue au majorat deja taxele pentru bagaje. În Asia, Cathay Pacific a crescut cu 34% suprataxa de combustibil, măsură adoptată și de Thai Airways și IndiGo.
Specialiștii explică faptul că aceste scumpiri sunt inevitabile, în condițiile în care combustibilul reprezintă între 20% și 30% din costurile de operare ale companiilor aeriene. În prezent, transportatorii transferă aceste costuri suplimentare către pasageri, pe fondul volatilității pieței energetice.